PROGNOZĂ METEO. Temperaturi scăzute în toată țara. Când scăpăm de valul de aer polar
Ger ca în mijlocul iernii anunţă meteorologii în următoarele zile. Va fi deosebit de frig, vor cădea ninsori, iar vântul va bate cu putere. Abia de duminică, temperaturile încep să crească uşor.
Vineri, minime de -15 grade
Vineri, 11 martie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în centrul, nordul şi nord-estul ţării şi pe alocuri în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 6 şi 4 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 15 şi minus 5 grade Celsius.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe arii restrânse ninsori slabe, în estul şi sudul teritoriului, precum şi la munte. Vântul va avea intensificări în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi la munte, cu viteze în general de 45-55 km/h, amplificând senzaţia de frig, iar în celelalte regiuni va sufla slab şi moderat.
În Bucureşti, conform meteorologilor, cerul va avea înnorări temporare şi vor fi condiţii pentru ninsori slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad Celsius, iar cea minimă va fi de minus 8 - minus 5 grade Celsius.
Sâmbătă, minime -12 grade
Sâmbătă, tot frig de crapă pietrele se anunţă.Vremea va continua să fie deosebit de rece pentru a doua decadă a lunii martie, geroasă dimineaţa şi noaptea în centrul ţării şi pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 2 şi 6 grade Celsius, iar cele minime, în general, între minus 12 şi minus 4 grade Celsius.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi izolat ninsori slabe, în primele ore ale intervalului în sud-est, precum şi în Carpaţii Orientali şi de Curbură, iar noaptea în nord-estul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în cursul zilei în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei.
Frig va fi în Capitală, iar în prima parte a zilei este posibil să ningă slab şi trecător. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 4 grade Celsius, iar cea minimă va fi de minus 7 - minus 5 grade Celsius.
Se încălzeşte uşor
Pentru ziua de duminică, 13 martie, meteorologii vin cu veşti bune. Valorile termice vor fi în uşoară creştere faţă de intervalul anterior, dar vremea va continua să fie deosebit de rece pentru a doua decadă a lunii martie.
Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 8 grade Celsius, iar cele minime, în general, între minus 10 – minus 2 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în nord-est, centru şi la munte, unde izolat va ninge slab, îndeosebi în cursul zilei. Vântul va sufla slab şi moderat, anunţă ANM.
Deşi valori cresc uşor, în Capitală va fi în continuare deosebit de rece pentru această perioadă, în special dimineaţa şi noaptea. Cerul va deveni variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 6 grade Celsius, iar cea minimă va fi de minus 4 - minus 2 grade Celsius.
Sursă foto: Adevărul