dobroge.tv

Live

Leontin, un tânăr campion național la raliuri, a murit la doar 22 de ani. Tatăl băiatului: ''De ce așa cruntă este viața?? Ne vei lipsi mereu...''

Leontin, un tânăr campion național la raliuri, a murit la doar 22 de ani. Tatăl băiatului: ''De ce așa cruntă este viața?? Ne vei lipsi mereu...''
08 martie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Un campion naţional la raliuri s-a stins din viaţă aseară, în urma unui cumplit accident ce a avut loc în judeţul Satu Mare. Tragedia a avut loc între localităţile Ciuperceni şi Livada, din judeţul Satu Mare, unde două maşini s-au ciocnit violent. Într-o maşină se afla la volan Leontin, de doar 22 de ani, din Livada, în timp ce în cealaltă maşină, înmatriculată în Ucraina, se aflau cinci refugiaţi: două femei şi trei copii.

”În cursul acestei seri (nr- 7 martie), în jurul orelor 20.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 1C. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 22 de ani, din Livada, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 39, de ani, având cetățenie ucraineană. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto. Totodată, două femei și trei copii, toți cetățeni ucrainieni, aflați în autoturismul înmatriculat în Ucraina au suferit vătămări corporale și au fost transportate la spital, pentru a li se acorda îngrijirile medicale necesare. Verificările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Satu Mare, potrivit presasm.ro.

Leontin avea 22 de ani şi era campion la raliuri, cu o experiență foarte bogată în sporturile cu motor, potrivit presasm.ro. S-a remarcat la zeci de competiții de raliuri, atât la nivel național cât și internațional. Din păcate, însă, aseară nu s-a putut salva.

Cei care îl cunosc pe Leontin nu îşi pot explica cum tânărul a ajuns să sfârşească într-un astfel de accident, mai ales că era extrem de priceput la şofat. Şi sora lui mai mică, Natalia, reuşea anul trecut, la doar 18 ani, să devină campioană naţională la drift, potrivit observatornews.ro.

"S-a stins o fiinţă atât de dragă nouă, lăsând în urmă durere și tristeţe. În aceste clipe atât de grele pentru noi, mama ta, tatăl tău, sora ta Natalia cu care te-ai înțeles atât de bine, nu avem cuvinte să spunem mai mult!... De ce la această vârstă de 22 de ani împliniți, ne-ai părăsit??? Aveam nevoie de tine, erai stâlpul nostru,... De ce așa cruntă este viața?? Ne vei lipsi mereu..", a scris tatăl băiatului.

Sursă foto: observatornews.ro, Leontin I. Facebook

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233