A fost reluată distribuirea tichetelor de vaccinare la Constanţa. Oamenii pot merge la Pavilionul Expozițional doar cu buletinul
Se dau în continuare tichete de masă persoanelor care s-au vaccinat la Pavilionul Expozițional din Constanța. Voucherele le vor primi doar cei cu schemă completă. Valoarea totală a acestora este de 100 de lei.
„De două săptămâni sau poate chiar mai bine am reînceput să dăm tichetele pentru cei care s-au vaccinat cu doză completă începând din 3 septembrie 2021. Precizez că este vorba numai de cei care au fost vaccinați de echipele centrului de vaccinări de la Pavilionul Expozițional. Cei care s-au vaccinat la medicii de familie sau în alte centre, trebuie să meargă acolo. Dacă pe adeverința lor de vaccinare scrie Centru de Vaccinări Pavilion Expozițional, vin aici. Și pot veni cu buletinul și atâta tot. Noi îi căutăm în sistem și în funcție de patul că îi găsim de dăm tichetele. Pot veni în orice zi, de luni până duminică, între orele 08.00-18.00”, a declarat dr. Ortanza Dancă, coordonatorul centrului de vaccinare de la Pavilionul Expozițional Constanța.