CONSTANŢA. S-a stins din viaţă un profesor iubit de zeci de generaţii. ''Nu a venit azi la școală... el care venea sâmbătă de sâmbătă pentru noi să facem puțină mate''
Un profesor îndrăgit de zeci de generaţii s-a stins din viaţă. Profesorul de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța a fost un model pentru elevii săi care au ţinut să-i mulţumească pe reţelele de socializare pentru implicarea sa. Profesorul de matematică Mihai Contanu avea 70 de ani.
"Azi noapte s-a stins din viață prof. Contanu Mihai... Am ratat poza de la finalul clasei a VIII-a A CNMB cu Andreea, domn profesor!Ce moment prost v-ati găsit să plecați. Nu a venit azi la școală…el să nu vină la școală miercuri… el care venea sâmbătă de sâmbătă pentru noi să facem “puțină mate” la Cerc la Școala 28", a scris Adi C. pe Facebook
"Rămas bun, dragă domnule profesor Mihai Contanu!Vă sunt recunoscător pentru zecile de generații pe care le-ați educat și le-ați inspirat!Drum lin către lumea fără limite, suflet generos!", a scris Decebal Făgădău pe Facebook.
Mesaje postate pe reţelele de socializare
"Profesorul Mihai Contanu predă matematică îngerilor..."
"Sindicatul Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța anunță cu tristețe faptul că domnul profesor Mihai Contanu, coleg și prieten, a trecut la cele veșnice. Dumnezeu să Îl Ierte și să îl odihnească în pace !"
"Azi noapte , a trecut la cele vesnice Profesorul Mihai Contanu , unul dintre cei mai iubiti profesori de matematica ! A fost rasplatit cu mult respect de catre elevii sai! Dumnezeu sa- l ierte si sa-l odihneasca printre cei drepti !"
"De azi preda matematica îngerilor!"
"Dumnezeu sa va ierte, domnule profesor, Mihai Contanu!"
Sursă foto: Adi Campan Facebook