Convoi militar al Armatei Române, implicat într-un accident. Trei camioane s-au ciocnit între ele
Traficul rutier pe DN1B a fost restricţionat, timp de mai bine de patru ore, pe sensul de mers către municipiul Buzău după ce trei camioane dintr-un convoi militar al Armatei Române s-au ciocnit.
Trei autocamioane pentru transport materiale şi militari, marca Iveco, au intrat unul în spatele celuilalt. Potrivit unor martori, tamponarea vehiculelor militare s-ar fi produs în jurul orei 14.00. Evenimentul s-a produs aproape de intersecţia cu drumul
european E85,scrie stiridebuzau.ro.
După coliziune, celelalte vehicule din convoi au staţionat în parcarea unui han. Şi-au reluat drumul către Buzău, după câteva zeci de minute, împreună cu autocamionul din faţă.
Pentru că nu au putut fi mişcate din loc, celelalte două vehicule au blocat sensul de mers dinspre Mizil către Buzău mai bine de patru ore. Echipaje de poliţie militară au dirijat traficul. Tamponarea celor trei maşini militare s-a soldat cu pagube materiale.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

