Mai multe județe din țară, între care și Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt puternic și ninsori viscolite: rafalele vor depăși 70 de km/h. HARTĂ

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului și ninsori viscolite, valabilă de luni, 28 februarie, ora 06.00, până marți, 1 martie, ora 10.00 pentru zonele din sud-estul țării.
„În intervalul menționat, în sud-estul țării, temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 55…65 km/h și local va fi viscol. Se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Dobrogea continentală.
Pe litoral și în deltă precipitațiile vor fi mixte, iar rafalele vor depăși 70 km/h.
Notă: Până la mijlocul săptămânii, în jumătatea de est a țării și la munte, temporar va ninge, iar vremea va fi rece pentru această perioadă”, transmit meteorologii.
Sursă foto: Capital / ANM
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Activități preventive pentru sărbători în siguranță
.jpg)
Autoritățile constănțene colaborează pentru introducerea Trenului Metropolitan
_1024x768.jpg)
CONSTANȚA. Sprijin pentru persoanele vulnerabile
Aditivii „îndulcesc” cozonacul: peste 20 de sortimente cu rețete îndoielnice în magazinele mari
Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale
Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

