CONSTANȚA. Vitrine neigienizate, rugină și produse nesigure, găsite în urma controalelor la două supermarketuri. 11 vitrine au fost închise. FOTO
În cursul zilei de luni, 21 februarie, comisarii din cadrul CJPC Constanța, au desfășurat acțiuni de control la două supermarketuri din Constanța.
Potrivit reprezentanților instituției, unul dintre magazine este situat pe strada Ștefan cel Mare și cel de-al doilea pe bulevardul Tomis.
S-au întocmit două procese verbale de constatare și contravenție.
În urma controalelor, s-a dispus măsura de oprire temporara pentru șase vitrine și s-au oprit definitiv de la comercializare 25 kg portocale, lămâi și măsline. De asemenea, s-au aplicat două amenzi în valoare totala de 14.000 lei.
În al doilea proces verbal s-au aplicat trei sancțiuni, respectiv un avertisment și două amenzi în valoare totală de 12.000 lei. S-au oprit definitiv de la comercializare două kilograme preparate din carne și s-au oprit temporar cinci vitrine.
Neregulile constatate:
- vitrine neigienizate, rugină, pete, depuneri
- fructe depreciate calitativ
- practică comercială înșelătoare
- produse nesigure, respectiv fără data de deschidere ambalaj
Sursă foto: CJPC Constanța