Premierul Nicolae Ciucă, evoluţia pandemiei de COVID-19: Am intrat în linie descendentă

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miecuri, în şedinţa de Guvern, despre evoluţia pandemiei de COVID-19, că s-a intrat în linie descendentă.
”Am discutat şi am spus public că urmează să desfăşurăm o analiză după data de 15 februarie la nivelul Ministerului Sănătăţii şi al celorlalte instituţii implicate. Au avut loc aceste evaluări, este foarte clar că în momentul de faţă, în ceea ce priveşte valul cinci, am intrat, e o linie descendentă şi am discutat cu domnul ministru Rafila urmând ca în perioada imediat următoare (...) să avem o analiză cât se poate de concretă şi să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situaţiei concrete”, a spus premierul, citat de news.ro.
Potrivit lui Nicolae Ciucă, ”există foarte multe aşteptări din partea populaţiei”.
”Ieri am avut peste 14.000 de infectări, avem peste 1000 de oameni la ATI, dar (...) există speranţa ca această tendinţă să fie descrescătoare, ceea ce poate să genereze un alt set de măsuri pe care să le avem în vedere la nivel guvernamental”, a mai spus şeful Executivului.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

