dobroge.tv

Live

CONSTANŢA. Firma care se ocupă de lucrările de pe bulevardul Alexandu Lăpușneanu, amendată de Garda de Mediu cu 12.500 de lei

CONSTANŢA. Firma care se ocupă de lucrările de pe bulevardul Alexandu Lăpușneanu, amendată de Garda de Mediu cu 12.500 de lei
21 februarie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Garda Națională de Mediu Constanța a efectuat verificări în municipiul Constanța, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Zodiac, ca urmare a unor petiții cu privire la afectarea rădăcinilor teilor de pe fâșiile plantate de-a lungul căii de comunicație, precum și pentru verificarea reclamației privind tăierea unor arbori ornamentali din incinta Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța.

Lucrările demarate în zona bulevardului Alexandu Lăpușneanu fac parte din proiectul “Îmbunătățirea mobilității în Municipiul Constanța, între gara CFR și stațiunea Mamaia”, beneficiarul lucrărilor fiind UAT Constanța.

La data controlului se realizau lucrări de amenajare a trotuarelor, a pistei pentru bicicliști și de montare a instalației de udare prin picurare, fiind îndepărtate rădăcinile secționate ale arborilor ornamentali, în vederea pregătirii suprafețelor betonate.

Societatea care realizează lucrările a fost sancționată contravențional cu două amenzi în valoare totală de 12.500 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților și pentru lipsa evidenței deșeurilor generate pe timpul lucrărilor. De asemenea, s-au stabilit măsuri cu teremene de rezolvare atât pentru UAT Constanța, în calitate de beneficiar al proiectului, cât și pentru antreprenorul general, ca executant al lucrărilor.

Referitor la sesizarea privind tăierea mai multor arbori din incinta Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, UAT Constanța a obținut de la APM Constanța acordul privind transplantarea unui număr de 104 arbori tineri din speciile platan şi tei din curtea spitalului, în zona perimetrală a parcului Poarta 6 (Faleză Sud). Motivul solicitării a fost amplasarea unor containere modulare pentru consolidarea capacității medicale a spitalului, în contextul pandemiei Covid 19. În urma verificărilor s-a constatat că arborii fuseseră transplantați conform acordului obținut.

Sursă foto: Garda de Mediu Constanţa

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233