Doi tineri şi-au găsit sfârşitul într-un morman de fiare. Băiatul de 18 ani avea permis de o lună: ''Drum lin către cer, Teo!''
Doi tineri, de 18 şi 23 de ani, şi-au pierdut viaţa în urma unui cumplit accident ce a avut loc luni seară, pe un drum judeţean din Giurgiu, unde două autoturisme au intrat în coliziune şi s-au răsturnat. Unul dintre şoferi, care a decedat, avea 18 ani şi obţinuse recent permisul de conducere.
Accidentul a avut loc în jurul orei 20:45 pe drumul judeţean 401 A, între localităţile Floreşti şi Stoeneşti. Două autoturisme s-au ciocnit violent, în urma impactului ambele răsturnându-se.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, o descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Şoferul uneia dintre maşini a fost scos de către echipajul de descarcerare, fiind stop cardio-respirator, informează ISU Giurgiu. Tânărului de 18 ani i s-au făcut
manevre de resuscitare, însă fără rezultat.
Alţi doi bărbaţi, de 23 şi 35 de ani, care se aflau în autoturismele implicate în accident au fost transportaţi la un spital din Capitală. Potrivit jurnalgiurgiuvean.ro, medicii de la Unitatea de Terapie Mobilă au declarat la scurt timp și decesul tânărului de 23 de ani. Sursa citată menţionează că acesta avusese permisul auto suspendat doar cu o lună în urmă.
Pe reţelele de socializare au apărut zeci de mesaje de condoleanţe.
"Dumnezeu să te ierte, Teo. Mult prea devreme''
"Drum lin către cer, Teo!"
"Dumnezeu sa te ierte, Teo! Ai fost un copil minunat!"
"Nu-mi vine să cred... Nimic nu va mai fi la fel fără tine!"