UPDATE. Zeci de tineri din Vaslui au venit la mare pentru a serba majoratul unei fete confirmate cu coronavirus: două vile din Costineşti, închise
Este alertă pe litoral după ce un grup de tineri inconştienţi din Vaslui au venit la mare să participe la serbarea majoratului unei fete confirmate cu noul coronavirus.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, la Costineşti, cei 30 de tineri s-au cazat la vile şi la pensiuni particulare.
”Astăzi au fost trimise pe litoral două autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui pentru a aduce două dintre grupuri de tineri. Încercăm să îi aducem în grupurile care s-au organizat la plecare. O altă autospecială ISU urmează să plece mâine dimineaţă spre Costineşti pentru a-i aduce pe ceilalţi tineri. O parte dintre ei prezintă simptomatologie COVID-19. Cu toţii vor fi aduşi la spitalul din Bârlad pentru testare şi evaluare. În cazul pacienţilor asimptomatici, care nu au factori de risc, în urma evaluării medicul curant poate dispune izolarea la domiciliu. Având în vedere numărul mare de persoane implicate, ancheta epidemiologică este una de anvergură ce se poate întinde şi pe durata unei săptămâni. Este un volum de muncă uriaş, abia reuşim să facem faţă. Iar dacă la noi este situaţia aşa, gândiţi-vă ce presiune este pe cadrele medicale. De aceea noi aşteptăm mai multă responsabilitate din partea populaţiei. În cazul de faţă, comportamentul părinţilor este unul care ne-a dezamăgit profund. Noi recomandăm grupuri mici, restrângerea evenimentelor, tocmai pentru a limita răspândirea virusului, dar iată de ce avem parte! În plus, atunci când eşti pacient şi mergi să te testezi, este evident că ai nişte semne de boală, că ai o suspiciune. Până la sosirea rezultatelor, te duci acasă şi te izolezi. Aşa te protejezi şi pe tine, şi pe cei din jurul tău”, a declarat, pentru Adevărul, Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui.
UPDATE. Prefectura Constanţa a transmis, printr-un comunicat de presă, că, în seara de 4 august, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa a fost înştiinţată de către Direcţia de Sănătate Publică Vaslui de faptul că, în staţiunea Costineşti, s-ar afla 30 de tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 18 ani, prezenţi pe litoral pentru a participa la un eveniment privat. “Informarea a venit în contextul în care cei 30 de tineri sunt consideraţi contacţi direcţi ai unui caz confirmat de Covid-19, din
judeţul Vaslui”, a precizat Prefectura Constanţa.
În urma controlului efectuat cu sprijinul Poliţiei Costineşti şi a Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa, autorităţile au constatat faptul că cele 30 de persoane au ajuns în Costineşti în jurul datei de 1 august, fiind cazaţi în trei locaţii.
Astfel, într-o vilă au fost cazate zece persoane, în altă vilă 13 tineri, iar la o pensiune erau opt persoane.
În urma controlului, autorităţile au descoperit condiţii necorespunzătoare de cazare la cele două vile, că nu erau respectate măsurile impuse de această situaţie epidemiologică. Din acest motiv, echipele de control i-au amendat pe administratorii celor două vile cu câte 10.000 de lei fiecare, interzicând totodată orice activitate turistică la cele două unităţi. La vila respectivă nu au fost găsite nereguli, a mai anunţat Prefectura Constanţa.
Din cei 30 de tineri, 18 au fost deja preluaţi de echipaje SMURD venite din judeţul Vaslui, iar celelalte 13 persoane sunt carantinate la vila în care au fost cazate, până la sosirea echipajului SMURD care îi va prelua şi transporta spre judeţul de domiciliu.
La momentul controlului, niciunul dintre cei 30 de tineri nu prezenta simptomatologie specifică infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Proprietarilor celor trei locaţii de cazare li s-a recomandat efectuarea operaţiunilor de dezinfecţie-dezinsecţie.
Prefectul Constanţei spune că este o situaţie lipsită de responsabilitate din partea părinţilor celor 30 de tineri şi că vor fi făcute anchete epidemiologice extinde pentru că turiştii din Vaslui au apucat să petreacă două, trei zile pe litoral.
“Este o situaţie lipsită de responsabilitate, în special din partea părinţilor celor 30 de tineri, pentru că discutăm de nişte copii de 17-18 ani. Situaţia acum este sub control, a fost contact permanent între DSP Constanţa şi DSP Vaslui pentru gestionarea acestei situaţii complicate. Se efectuează anchete epidemiologice extinse, pentru că aceşti tineri au apucat să petreacă 2-3 zile pe litoral. Aştept să văd, în restul sezonului, ceva mai multă resposabilitate din partea turiştilor, care complică, uneori, întreaga activitate de pe litoral, fie că vorbim despre portul măştii de protecţie, de păstrarea distanţării sociale, respectarea regulilor, în general”, a declarat prefectului judeţului Constanţa, George- Niculescu.