Scandal în Parlament. George Simion l-a luat de gât pe ministrul Energiei/ schimb de replici între cei doi: ''Ești un hoț'', ''Ești un prost'' - VIDEO
Scandal fără precedent astăzi, în Parlament, la dezbaterea moţiunii pe Energie. În timp ce ministrul Energiei, Virgil Popescu, îşi susţinea discursul la moţiunea simplă împotriva sa, liderul deputaţilor AUR, George Simion, a început să strige „Hoţule!”.
Ministrul şi-a întrerupt discursul şi a precizat „Domnule preşedinte, pot să îi spun domnului Simion să se ducă la domnul Putin, să iefinească gazul? Că văd că pe domnul Simion îl preocupă alte lucruri”.
În acel moment, Simion a venit la tribună şi l-a luat de gât pe ministru, ţipând la el: „Eşti un hot!”, „Eşti un hoţ!”.
”La Rusia cu domneavoastră!”, a strigat şi Virgil Popescu.
Ulterior, liderul grupului AUR a revenit la tribună şi
l-a luat din nou de gât pe ministrul Energiei, spunându-i din nou „Eşti un hoţ”. În replică, Virgil Popescu i-a transmis „Eşti un prost”.
Deputatul PSD Daniel Suciu a solicitat chestorilor să îl îndepărteze pe George Simion.Ulterior Suciu a adăugat: „Stimaţi colegi, e pentru prima oară în istoria parlamentarismului când un ministru, în timp ce îşi susţine discursul, este agresat fizic. În aceste condiţii eu nu pot să continui şedinţa. Convoc şedinţa Biroului Permanent. Declar şedinţa închisă”.