Se fac primele pregătiri pentru înnisiparea plajei din Eforie. Lucrările vor începe la finalul sezonului estival
Apele Române au anunţat, joi, că au început primele pregătiri pentru înnisiparea plajei din Eforie, lucrările propriu-zise urmând să debuteze însă la finalul sezonului estival din acest an, scrie news.ro.
Apele Române au transmis, joi, pe pagina de Facebook, că o conductă de peste doi kilometri este montată pe plaja din Mamaia, iar aceasta va fi trasă cu ajutorul remorcherelor până la Eforie.
„O conductă de transport, lungă de peste doi kilometri, este montată în aceste zile pe plaja nou creată din Mamaia Nord. După asamblare, va fi umplută cu aer, împinsă în apă şi trasă cu ajutorul remorcherelor până la Eforie. Aici va fi scufundată pe fundul Mării Negre pentru a alimenta cu milioane de tone de nisip ţărmul litoral. Lucrările de înnisipare din zona Eforie vor debuta la finalul sezonului estival 2022, conform graficului de execuţie stabilit în cadrul proiectului de <<Reducerea eroziunii costiere- faza II>>. Pe parcursul acestei perioade, echipele de la Apele Romane Dobrogea-Litoral vor fi pe teren şi vor superviza tot procesul”, se arată în postarea Apelor Române.
Proiectul din zona Eforie se întinde pe o distanţă de aproape şase kilometri, din zona portului Belona şi până la intrarea în Tuzla. În cadrul acestei investiţii vor fi construite şapte diguri şi vor fi folosite 4,5 milioane de metri cubi de nisip pentru lărgirea plajei.
Proiectul din zona Eforie va fi realizat de compania Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, iar valoarea acestuia este de aproximativ 400 de milioane de lei.
Acest lot face parte din proiectul „Reducerea eroziunii costiere, faza II (2014-2020), implementat de Administraţia Bazinală De Apă Dobrogea-Litoral, care îşi propune reducerea eroziunii costiere pentru 11 sectoare: stăvilarele Edighiol/Periboina, Mamaia, Tomis-Cazino, Agigea, Eforie, Costineşti, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia– Venus- Aurora, Mangalia-Saturn, 2 Mai”.
Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, Axa Prioritară 5, are o valoare de 3.805.641.720,80 de lei, din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile eligibile obţinute prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, iar restul de 15% este cofinanţat de la bugetul de stat. Perioada de implementare a proiectului este 2015 - 2023.
Sursă foto: Facebook Apele Române