dobroge.tv

Live

Presa din Constanţa este în doliu. S-a stins din viaţă Paul Pârvu, jurnalistul căruia Ion Iliescu i-a spus ''Măi, animalule!''

Presa din Constanţa este în doliu. S-a stins din viaţă Paul Pârvu, jurnalistul căruia Ion Iliescu i-a spus ''Măi, animalule!''
31 ianuarie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Presa din Constanţa este în doliu după moartea jurnalistului Paul Pârvu, care ar fi împlinit astăzi 61 de ani. Jurnalistul Paul Pârvu a fost internat în spital, în urmă cu câteva luni, după ce s-a infectat cu noul coronavirus, dar şi pentru a primi suport medical după ce a suferit un accident vascular cerebral. Din păcate, pe 30 ianuarie 2022 acesta s-a stins din viaţă.

Jurnalistul constănţean a rămas în memoria tuturor ca fiind cel căruia Ion Iliescu i s-a adresat în anul 1992: „Măi, animalule“. Era 15 august 1992, la Constanţa. Cel mai iubit preşedinte al României postdecembriste, Ion Iliescu, ia parte la festivităţile dedicate Zilei Marinei. După manifestările din faţa Comandamentului Marinei, Iliescu şi suita de oficialităţi merg la Prefectură, pentru a ciocni un pahar de şampanie. Prefect era pe atunci avocatul Dragoş Chilea, scrie adevarul.ro.

 În faţa Prefecturii Constanţa, lumea se îmbulzeşte să-l vadă şi să-l atingă pe noul tătuc. Baia de mulţime este însă perturbată de un grup de protestatari care cer zgomotos demisia lui „Ilici“. Un ziarist de la Telegraf, investigatorul Paul Pârvu, îl abordează cu aplomb pe omul providenţial al românilor. Paul era unul dintre contestatari şi avea de pus o grămadă de întrebări despre Revoluţie, despre Piaţa Universităţii, despre KGB, Moscova şi influenţa sovietică. 

Pentru prima şi ultima dată în viaţa lui, Ion Iliescu îşi pierde cumpătul. Se înfurie pe ziaristul extrem de insistent şi aproape îl ia de gât, lăsându-i să scape apelativul celebru: „Măi animalule!“. Faza i-a luat prin surprindere pe absolut toţi cei prezenţi. Gestul fulgerător a fost imortalizat doar de Serviciile care asigurau escorta preşedintelui.

Cristian Paţurcă, trubadurul Pieţei Universităţii, a făcut chiar un cântec dedicat acelui episod, intitulat „Măi animalule“, potrivit adevarul.ro.

Sursă foto: ct100.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233