Constanța are 64 de adăposturi antiaeriene pentru protecția populației. Primăria a început renovarea lor
64 de adăposturi antiaeriene pentru protecția populației există în Constanța. Municipalitatea a început să-le pregătească pe toate. Multe au fost renovate, dotate cu instalaţii de aer, apă şi grupuri sanitare. În caz de necesitate un singur adăpost de acest gen poate găzdui până la 200 de oameni, în funcţie de suprafaţa fiecăruia.
Folosite până nu de mult drept boxe în care locatarii îşi ţineau proviziile pentru iarnă, adăposturile de protecţie civilă redevin acum ceea ce ar fi trebuit să fie de la bun început: locuri în care populaţia să se poată adăposti în caz de război.
Adăposturile Locale de Apărare Antiaeriană au fost construite în anii 1970 odată cu ridicarea blocurilor iar în timp multe s-au deteriorat, astfel că reabilitarea lor era mai mult decât necesară.
„Eu când am luat în primire, le-am luat vai mama lor. Nu erau așa văruite, funcționa toată instalația electrică”, a declarat Vasile Ursache, președintele Asociației de Locatari.
„Casele care au mai mult de un etaj, două-trei etaje, erau obligate să aibă și o pivniță mare pentru a servi ca adăpost pentru locuitorii de pe stradă în caz de bombardament”, a declarat dr. Constantin Cheramidoglu, Direcția Județeană Constanța a Arhivelor Naționale.
Constanţa are 64 de adăposturi antiaeriene pentru protecţia populaţiei. Acum primăria a început să le verifice pe toate iar cele care necesită reparații vor fi renovate.
„Anul trecut au fost renovate șase dintre aceste adăposturi, cele mai vechi datează din anul 1975. Am prevăzut în bugetul acestui an renovarea a încă șase adăposturi”, a declarat Alin Vintilă, consilier comunicare Primăria Constanța.
„Ele sunt sigure la un bombardament, normal. Capacitatea lor, însă probabil că este mai mică decât ar fi trebuit să o aibă. Niciun oraș mare nu își poate permite să aibă adăposturi subterane pentru toată populația orașului respectiv”, a mai declarat dr. Constantin Cheramidoglu, Direcția Județeană Constanța a Arhivelor Naționale.
Blocurile cu adăpost pentru bombardament au câte un semn distinct la fiecare scară: un triunghi albastru pe fondul unui pătrat portocaliu.
„E bine în caz de ceva, de război, fugi acolo”, spune un constănțean.
Reporter: Lumea credeți că știe să recunoască aceste semne?
Constănțeancă: Nu! Nu, nu, nu. Ca și mine. Nici nu l-am văzut până acum. Nu am știut și acum am să fiu atentă să văd pe unde mai sunt.
Adăposturile au dimensiuni diferite, de la 48 mp până la 220 mp. Avantajul principal al acestora îl reprezintă grosimea pereţilor, construiţi astfel încât să facă faţă atacurilor antiaeriene.