Casele scose la vânzare cu 250 de euro sunt la mare căutare. Autorităţile locale spun că nu mai fac faţă cererilor
Anunţul Primăriei Gura Văii, județul Bacău, care a scos la vânzare 129 de case abandonate, a făcut furori pe reţelele de socializare, iar cererile sunt numeroase.
Casele au fost construite în 2005 pentru sinistraţi, în urma unor inundații care au avut loc în zonă. Prețul anunțat a fost de aproximativ 250 de euro pentru o casă, dar din cauza interesului crescut, preţurile au crescut, unele imobile vânzându-se la preţuri şi de trei ori mai mari decât cele propuse iniţial de autorităţile locale.
Primarul localităţii, Silviu Tinei, a declarat că locuinţele nu mai sunt într-o stare foarte bună, îdar chiar şi aşa interesul pentru achiziţia lor este acum extrem de mare.
Cea mai scumpă casă din Gura Văii se vinde cu aproape 1.500 de euro. Mulţi cumpărători aleg varianta duplex, pentru că o
singură locuință are doar 40 mp.
„Avem înregistrate deja 80 de oferte. 150 de caiete de sarcini vândute, dacă cineva îşi doreşte cu ardoare o casă licitează şi oferă şi de trei ori preţul ca să fie siguri că o câştigă. Sunt care au luat 3-4 case, iar acum cea mai mare ofertă e pe 13 loturi”, a declarat primarul din Gura Văii pentru sursa citată.
Casele scoase la vânzare fac parte dintr-un ansamblu de 205 de imobile construite în 2005, cu 1,5 milioane de euro, fonduri de la Guvern. Au fost locuinte doar un an, după care au fost abandonate. Aproximativ 70 din case s-au vândut în anii trecuți, în urma unor licitații, iar acum autoritățile speră că și celelalte vor fi vândute, scrie digi24.ro.
Sursă foto: desteptarea.ro