Căști audio contrafăcute, în valoare de aproximativ 11 milioane lei, descoperite în Portul Constanța
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Sud Agigea, au descoperit în Portul Constanţa, într-un container sosit din China, 12.440 de căști audio, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.
În data de 20.01.2022, o echipa comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanta Sud Agigea a efectuat controlului fizic asupra unui container sosit din China, încărcat cu căști audio, ce avea ca destinatar o societate comercială de pe raza județului Ilfov.
În urma verificărilor amănunţite s-a constatat faptul că în interiorul containerului se aflau mai multe baxuri ce conţineau un număr total de 12.440 de căști audio, produse care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.
Bunurile în cauză, cu o valoare de aproximativ 11 milioane lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.
Totodată, polițiștii de frontiera efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.