dobroge.tv

Live

Cine sunt tinerii din Brăila care au sfârşit în cumplitul accident de pe A1. Alexandru şi Rodica sunt plânşi de zeci de oameni: ''Drum lin către cer, amândurora''

Cine sunt tinerii din Brăila care au sfârşit în cumplitul accident de pe A1. Alexandru şi Rodica sunt plânşi de zeci de oameni: ''Drum lin către cer, amândurora''
16 ianuarie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Trei tineri şi-au pierdut viaţa în urma unui accident înfiorător ce a avut loc ieri dimineaţă, pe autostrada A1, în zona localității Nădlac, județul Arad, pe sensul de ieșire din țară.

Alarma s-a dat la 6:45 dimineaţa, iar echipajele de descarcerare au ajuns la locul accidentului, dar a fost prea târziu pentru trei tineri care au rămas captivi între fiarele contorsionate. Doar un al patrulea pasager a scăpat cu viaţă. Potrivit observatornews.ro, şoferul nu a observat la timp că TIR-ul cu remorcă a redus viteza pentru a ieşi de pe autostradă. Impactul a fost devastator.Din autoturism, doar portbagajul a rămas intact, astfel că misiunea de descarcerare a fost extrem de dificilă.

Zeci de mesaje de condoleanţe

La volan se afla Ionuţ Alexandru, de 26 de ani, din Brăila, iar Andreea C., de 22 de ani, din Tulcea, stătea pe locul din dreapta. Cei doi au fost ultimii scoşi. o altă fată, de 29 de ani, Rodica, tot din Brăila aflată pe bancheta din spate şi-a pierdut şi ea viaţa. Singurul supravieţuitor al tragediei, un tânăr de 29 de ani, a scăpat doar pentru că ocupa locul din spatele şoferului. Pompierii l-au găsit în afara maşinii, conştient, dar în stare gravă.

Vestea morţii celor trei tineri a şocat o ţară întreagă. Zeci demesaje de condoleaţe au fost postate pe reţelele de socializare de către cei care l-au cunoscut pe Ionuţ.

"Dumnezeu să te ierte, vărule"

"Dumnezeu sa te ierte prieten drag nu pot sa cred ca nu mai ești printre noi ai fost un prieten bun Dumnezeu sa te aibă în paza lui"

"Condoleanțe si multa putere sa treceți peste acest necaz!"

"Multă durere si multă tristețe! Dumnezeu să îl odihnească în pace !"

"Îmi amintesc cât am râs în prima săptămână de liceu când profesorii ne întrebau dacă suntem fraţi că aveam acelaşi nume de familie. Sau când ne plăcea să le răspundem ironic când spuneau "Voiculeţ la tablă" şi noi râzând spuneam care Voiculeţ. Sau când făceai mişto de mine că vreau să iau bacul şi să dau la facultate şi-mi spuneai că o să lucrez la firma ta. Din păcate astăzi nu mai putem râde despre amintirile astea, nu mai putem râde deloc.... Odihneşte-te în pace!"

"Cat de rău îmi pare... Drum lin către cer, vărule, amândurora"

"Dumnezeu să te ierte Alexandru! Nu îmi vine să cred ce e viața asta! Ce copilărie frumoasă am avut împreună și acum să aud asta"

"Ai luat cu tine o parte din creațiile mele,însă îmi pare rău că s-a întamplat asta atât de devreme. Drum lin spre cer,prieten drag! Dumnezeu să te ierte!"

"Dumnezeu sa te ierte prieten drag nu pot sa cred ca nu mai ești printre noi ai fost un prieten bun Dumnezeu sa te aibă în paza lui"

"Nici nu credeam că viața lor se va sfârși la capătul țării .Erau fericiți .Dar fericirea lor a luat sfârșit.Dumnezeu să îl ierte și să-l odihnească în raiul lui alături de fata mea, Andreea", a scris pe Facebook mama Andreei.

Ce spune IPJ Arad

Potrivit Inspectoratului de Poliție a Județului Arad, accidentul a avut loc în jurul orei 06:55, pe autostrada A1 – Deva – Nădlac, în apropiere de localitatea Nădlac la punctul de trecere al frontierei.

„Din cercetări a reieșit că un bărbat de 26 de ani, din Brăila, care conducea un autoturism pe autostrada A1 a intrat în coliziune cu semiremorca unui ansamblu rutier care se afla în mișcare pe același sens de mers. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului și a doi pasageri de sex feminin de 22 și 29 de ani, din Brăila și Tulcea.

De asemenea al patrulea pasager din autoturism, un bărbat de 29 de ani, din Brăila a fost transportat în stare gravă la spital.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc accidentul”, transmite IPJ Arad.

Un martor la accident a scris, însă, într-un comentariu: "Am fost acolo în momentul accidentului….Autotrenul nu se afla în mişcare… Stătea în coadă pe banda 1 deoarece pe banda de urgenţă erau camioane la pauză rămase de ieri deoarece au fost 10 km de coadă şi au rămas fără program..".

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233