dobroge.tv

Live

Durere şi revoltă după ce Raisa a fost ucisă pe trecere de o mașină de poliție. În timp ce tatăl s-a prăbuşit de durere, poliţistul verifica cu bocancul dacă e vie: ''Copilaşul meu bun...''

Durere şi revoltă după ce Raisa a fost ucisă pe trecere de o mașină de poliție. În timp ce tatăl s-a prăbuşit de durere, poliţistul verifica cu bocancul dacă e vie: ''Copilaşul meu bun...''
13 ianuarie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Revoltă şi durere după moartea unei fetiţe de doar 13 ani. Raisa a fost spulberată împreună cu prietena ei, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni de către o autospecială de poliţie.

Accidentul a avut loc pe Bulevardul Laminorului din Sectorul 1 al Capitalei. Maşina de Poliţie a lovit două fete care traversau strada pe trecerea de pietoni, una dintre ele fiind declarată decedată la locul accidentului, în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viaţa. Cealaltă fată de 11 ani a fost transportată de urgenţă la spital, dar viaţa ei este în afara oricărui pericol. Martorii de la eveniment au susţinut pentru observatornews.ro că maşina nu avea aprinse semnalele acustice şi circula cu viteză.

Mai mult, pe o fotografie obținută de reporterii Observator se poate observa cum polițistul, care discută la telefon, cel mai probabil cu operatori de la Serviciul 112, o verifică pe fetiță cu piciorul stâng. Fata este grav rănită și sângerează puternic din zona capului, după ce a fost lovită cu putere.

"Deci a coborât din mașină și cu piciorul, cu bocancul, îi dădea peste piciorul fetiței ca să vadă dacă mai respiră. Iar băiatul care era martor lângă el, la acel moment, i-a spus: de ce dai cu piciorul în ea. Atunci a întors-o într-o parte, cu mâna", a povestit o femeie pentru sursa citată.

Poliția Capitalei a transmis unele clarificări după apariţia în presă a cazului.

"Pentru clarificarea anumitor informații apărute în spațiul public, facem următoarele precizări: Primul apel în sistem 112 a fost formulat de polițistul implicat în evenimentul rutier, prin care a solicitat sprijin medical pentru persoanele rănite. După producerea evenimentului rutier, polițistul s-a aplecat asupra uneia dintre victime pentru a vedea în ce stare se află. Imediat a accesat telefonul mobil, pentru a formula apelul", a transmis Poliția Capitalei.

Conform primelor informaţii venite din partea autorităţilor, autospeciala, condusă de un poliţist angajat din 2017, rula cu semnalele luminoase în funcțiune.

Tatăl fetei, înmărmurit de durere

La locul accidentului a fost surprins şi tatăl fetei, îmbrăcat cu o geacă reflectorizantă, cu mâinile în cap şi plângând de durere pe o bancă. ”A murit!”, ”Aoleeu, copilaşul meu bun. Raisa mea bună”, striga cu disperare bărbatul.

Oamenii de la faţa locului susţin că maşina de poliţie gonea pe Bulevardul Laminorului fără să aibă în funcţiune sistemele de avertizare şi că acestea au fost aprinse abia după ce a avut loc accidentul, mai scrie observatornews.ro.

"Eram aici când l-au luat pe şoferul din maşină şi l-au ascuns după un cazan din staţia de RATB, au aşteptat să vină maşina şi l-au schimbat de haine. Ceea ce nu mi se pare normal. Până la urmă trebuia testat, ca orice cetăţean care face un accident", spune altă femeie pentru sursa citată.

"Gândiţi-vă ce viteză a putut să aibe. Nu a existat nicio misiune. Asta nu pot să spună. Că e un Dumnezeu sus. Nu, girofarurile nu au mers decât luminos, nu sonor. Să nu susţină că au fost în misiune, că au fost destui martori", mai spune femeia.

”Colegii de la Brigada Rutieră efectuează cercetarea la faţa locului şi urmează ca un procuror să preia cercetarea la faţa locului”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

Agentul nu avea şcoală de poliţie, a fost angajat din sursă externă în 2017. Acesta nu consumase alcool.

Premierul i-a cerut ministrului de Interne o anchetă rapidă

Premierul Nicolae Ciucă se declară „consternat” de accidentul petrecut joi în București, în care o fetiță și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o mașină a poliției și îi cere ministrului de Interne să se asigure că ancheta în acest caz va stabili rapid responsabilitatea în acest caz.

„Am aflat cu tristețe despre tragicul accident rutier în care o fetiță și-a pierdut viața, astăzi, în București, după ce a fost lovită de o mașină a Poliției.

Sunt consternat de moartea violentă a copilei și transmit condoleanțe familiei îndoliate”, spune premierul Nicolae Ciucă într-un mesaj postat pe contul de Facebook al Guvernului.

„I-am cerut ministrului de Interne să se asigure că ancheta privind stabilirea responsabilității se derulează rapid. Cei care reprezintă o autoritate publică, mai ales când poartă uniformă, sunt primii datori să protejeze cetățenii și să se asigure de respectarea legii”, punctează șeful Executivului.

El mai spune că a vorbit cu ministrul sănătății și are încredere că medicii vor face tot ce e necesar pentru îngrijirea, în cele mai bune condiții, a celei de a doua fetițe. „Am primit asigurări că este în afara oricărui pericol”, anunță Nicolae Ciucă.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233