Marilena Dragnea și Ali Şenol, noii subprefecți ai județului Constanța. VIDEO
Ministerul Afacerilor Interne anunţă că joi are loc numirea în funcţie a prefecţilor din judeţele Bistriţa-Năsăud, Galaţi, Maramureş, Prahova, Vaslui şi a subprefecţilor din judeţele Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Mureş, Sibiu, Timiş şi din Municipiul Bucureşti.
Ministrul de Interne Lucian Bode a anunţat, miercuri, că, în şedinţa de Guvern a fost adoptată o hotărâre prin care au fost eliberaţi doi prefecţi şi 10 subprefecţi din funcţie şi au fost numiţi cinci prefecţi şi 15 subprefecţi. El a adăugat că a mai rămas un număr de 16 prefecţi care trebuie numiţi în şedinţele viitoare ale Executivului, 13 de la PSD, doi de la PNL şi unul de la UDMR.
În Monitorul Oficial au apărut, miercuri, deciziile de eliberare din funcţie a mai multor prefecţi şi subprefecţi şi numirea altor prefecţi şi subprefecţi.
A fost eliberat din funcţie Suliman Secyl din funcţia de subprefect al judeţului Constanţa. Astfel, au fost numiți Dragnea Marilena în funcţia de subprefect al judeţului Constanţa și Ali Şenol în funcţia de subprefect al judeţului Constanţa.
Ceremonia de învestire în funcție are loc la această oră, în sistem videoconferință.
În urma negocierilor din coaliţia de guvernare, s-a decis că PSD va avea 20 de prefecţi, PNL, 17 prefecţi şi UDMR, 4 prefecţi. Prefectura Cluj, intens disputată, a fost câştigată de PNL.
Sursă foto: Facebook Ministerul Afacerilor Interne, Romania