Ministrul Apărării a ajuns astăzi în Portul Constanţa: ''Este încă o confirmare a faptului că sunteţi o elită a Armatei Române''

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a ajuns astăzi în Portul Constanţa unde a participat la revenirea în ţară a puitorului de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, care s-a întors din Marea Mediterană după participarea la Operaţia Uniunii Europene EUNAVFOR MED „IRINI”.
În discursul său, Vasile Dîncu a vorbit şi despre sacrificiul marinarilor militari.
“Din păcate, nu întotdeauna, poate câteodată nici familiile dumneavoastră nu înţeleg foarte bine de ce trebuie să facem aceste sacrificii şi poate că este mai degrabă chestiunea mea şi a colegilor mei din Ministerul Apărării şi a partenerilor militari evident de a explica oamenilor de ce este important sacrificiul pe care dumneavoastră îl faceţi. Este important pentru că noi pentru prima dată în istoria România (...) participăm activ într-o alianţă politico-militară, o alianţă care pentru prima dată ne asigurăm din punct de vedere strategic securitatea noastră. Participăm la acţiunea NATO sau cele ale Uniunii Europene şi prin asta ne asigurăm securitatea prezentă şi viitoare a României”, a afirmat ministrul Apărării.
El a mai declarat că îşi doreşte ca profesionalismul marinarilor militari să fie dublat şi o dotare la nivelul celorlalte ţări.
“Vreau să vă spun că sacrificiul dumneavoastră nu este numai un efort deosebit pe care îl faceţi, ne bucurăm foarte mult că prin profesionalismul dumneavoastră reuşim să fim mândri în Alianţa Nord-Atlantică şi să ne facem toate obligaţiile pe care ni le-am asumat. Sperăm că în viitor nu o să fie numai profesionalismul dumneavoastră care să arate excepţional în alianţa respectivă, sperăm că o să vă putem asigura şi o dotare la nivelul celorlalte ţări, la nivelul ţărilor cele mai dezvoltate. Aş dori să vă asigur că efortul dumneavoastră nu este în van şi constituie pentru noi, cei care navigăm doar pe pământ un impuls pentru a continua paşi concreţi în proiectul nostru de a înzestra Armata Română cu tot ceea ce are nevoie pentru a putea să ne apărăm şi să ne îndeplinim angajamentele pe care ni le-am asumat în această alianţă”, a precizat Vasile Dîncu.
În finalul discursului său, el a mulţumit marinarilor militari pentru curajul de care dau dovadă în îndeplinirea misiunilor.
“Ceea ce faceţi dumneavoastră ne arată un lucru foarte important, antrenamentul este jumătate din victorie, iar ceea ce aţi făcut în această misiune, toate rapoartele pe care le-am primit, inclusiv ale aliaţilor, vreau să vă spun că vă onorează şi vă transformă deşi eraţi şi înainte, dar este încă o confirmare a faptului că sunteţi o elită a Armatei Române. Vă mulţumesc pentru curajul de care aţi dat dovadă în îndeplinirea misiunilor, departe de ţară, departe de cei dragi. Nu doar eu împărtăşesc această idee, ci şi comandanţii dumneavoastră şi partenerii noştri internaţionali”, a afirmat ministrul Apărării.
Purtătorul de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu” a plecat din ţară la data de 23 septembrie: Ceremonie în Portul Constanţa. Puitorul de mine şi plase ''Viceamiral Constantin Bălescu'' se întoarce după trei luni de misiuni în Marea Mediterană
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

