dobroge.tv

Live

Ceremonie în Portul Constanţa. Puitorul de mine şi plase ''Viceamiral Constantin Bălescu'' se întoarce după trei luni de misiuni în Marea Mediterană

09 ianuarie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Puitorul de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (274) se întoarce din Marea Mediterană duminică, 9 ianuarie, în portul militar Constanţa, după participarea la Operaţia Uniunii Europene EUNAVFOR MED „IRINI”.

La ceremonia organizată cu prilejul întoarcerii din misiune a puitorului de mine și plase vor participa şi ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

Nava militară românească a plecat din ţară la data de 23 septembrie, iar în perioada 1 octombrie - 31 decembrie a fost integrată în gruparea navală permanentă a UE din Mediterana şi a desfăşurat misiuni de asigurare a respectării embargoului armelor impus Libiei de către ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) şi de combatere a traficului ilicit de produse petroliere, droguri şi persoane, prin monitorizarea traficului maritim şi prin executarea de inspecţii la navele suspecte din Marea Mediterană.

„Pe durata celor trei luni de participare la Operaţia „IRINI”, puitorul de mine şi plase 274 a parcurs 10.000 de mile marine, în 1.200 ore de marş, a interogat peste 230 de nave comerciale care tranzitau aria de responsabilitate, a executat 25 de acţiuni de tip IMINT (Imagery Intelligence – analizarea încărcăturii navelor prin intermediul fotografierii), iar la zece dintre acestea au fost desfăşurate vizite de promovare a valorilor Uniunii Europene şi de conştientizare a importanţei securităţii maritime regionale”, transmit Forţele Navale.

Comandată de căpitan-comandorul Daniel Gheorma, nava militară românească a îndeplinit, pentru al doilea an consecutiv, o misiune de interes major pentru Forţele Navale Române.

În perioada ianuarie - iunie 2020, puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” a asigurat comanda grupării navale permanente NATO de luptă contra minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group Two), cu care a executat misiuni specifice în Marea Neagră şi Marea Mediterană, fiind cea mai lungă misiune de luptă executată de o navă militară a României într-un teatru de operaţii navale.

„Prezenţa marinarilor militari români în cadrul misiunilor desfăşurate de Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană în teatrele de operaţii maritime demonstrează faptul că Forţele Navale Române sunt o structură flexibilă şi dinamică, un partener de nădejde pentru aliaţi şi un actor activ al implementării politicii de apărare colectivă”, adaugă reprezentanţii Forţelor Navale Române.

Sursă foto: adevarul.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233