dobroge.tv

Live

Dioxidul de titan, o substanță extrem de periculoasă, descoperit în produse destinate copiilor

Dioxidul de titan, o substanță extrem de periculoasă, descoperit în produse destinate copiilor
03 ianuarie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor (www.apc-romania.ro), membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, singura organizație de consumatori din România calificată să introducă acțiuni în justiție în baza Directivei nr. 1828/2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/romania_country_fich_en_2.pdf), a realizat prin sondaj în cursul lunii decembrie 2021 o evaluare a produselor destinate copiilor din punctul de vedere al prezenţei în compoziția acestora a aditivului dioxid de titan (E171), produse comercializate în reţeaua marilor magazine. Experţii APC au identificat în spaţiile de vânzare ale marilor magazine, precum şi in magazinele din incinta acestora, următoarele produse cu dioxid de titan în compoziţie, după cum urmează:

Pasta de dinţi Sensodyne (ProNamel) pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani;

  • Pasta de dinți Naturaverde pentru copii;
  • Pasta de dinţi Lacalut pentru copiii cu vârsta între 4 şi 8 ani;
  • Pasta de dinţi Aquafresh (little teeth) pentru copiii cu vârsta între 3 şi 5 ani;
  • Guma de mestecat cu gust de fructe - fabricată în Ungaria;
  • Drajeuri de gumă de mestecat fără zahăr, cu umplutură de mentă verde, cu îndulcitori – fabricate în Turcia;
  • Jelly beans fabricat în Thailanda;
  • Candy Canes fabricat în România.

Această acţiune s-a realizat ca urmare a unor demersuri realizate de instituţii/organizaţii umbrelă din Uniunea Europeană cu privire la eliminarea aditivului dioxid de titan din compoziţia produselor alimentare şi de igienă. Dioxidul de titan este un colorant alb folosit de o parte a industriei alimentare, farmaceutice şi nu numai, pentru a da culoare acelor produse care altfel ar fi incolore, deci are doar un rol estetic.

Astfel, în luna mai a anului 2021, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a comunicat faptul că dioxidul de titan (E171), nu mai poate fi considerat sigur ca aditiv alimentar. Acest aditiv alimentar are în compoziţia sa până la 50% nanoparticule cu o dimensiune de până la 100 nanometri (de până la o sută de miliarde de ori mai mici decât metrul), care în urma ingestiei orale se acumulează în ficat, plămâni şi alte organe, fapt care duce la deteriorarea ADN-ului şi la apariţia anumitor tipuri de cancer. Reevaluarea acestui aditiv de către EFSA s-a realizat ca urmare a unor solicitări venite din partea unor instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei alimentare, respectiv Agenţia Franceză pentru Alimentaţie, Mediu şi Sănătate în Muncă, Autoritatea Olandeză pentru Siguranţa Produselor Alimentare, Organizaţia Europeană a Consumatorilor (BEUC) din care face parte şi Asociaţia Pro Consumatori.Agenţia Internaţională pentru Cercetare a Cancerului (IARC) din cadrul ONU a clasificat dioxidul de titan ca fiind un posibil agent cancerigen uman.

Franţa a fost prima ţară din Uniunea Europeană care a interzis folosirea dioxidului de titan începând cu 1 ianuarie 2020 ca măsură de precauție pentru a proteja sănătatea consumatorilor.

Articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 prevede că un aditiv alimentar poate fi autorizat numai dacă utilizarea acestuia este sigură, justificată din punct de vedere tehnologic și dacă utilizarea sa nu induce în eroare consumatorul, ci, dimpotrivă, îi aduce beneficii.

Asociaţiile de consumatori din Franţa (Que Choisir şi UFC), Spania (OCU), Belgia (Test-Achats), Italia (Altroconsumo) și Germania au descoperit nanoparticule de dioxid de titan (E 171) în proporții mai mari de 50 %, fără ca aditivul să fie etichetat ca „nano”, inclusiv în alimente cum ar fi dulciurile, gumele de mestecat și prăjiturile consumate frecvent de copii și de alte categorii vulnerabile ale populației.

Dioxidul de titan (E 171) este un aditiv alimentar parțial fabricat din nanoparticule și se găsește în principal în alimente cum ar fi produsele de cofetărie, prăjituri, deserturi, înghețată, biscuiți, batoane de ciocolată, produse de panificație și de patiserie, paste de dinti pentru copii, unele alimente pentru copii mici întrucât principala sa funcție este aceea de a conferi culoarea albă sau opacitatea produselor. Din păcate, dioxidul de titan (E 171) este utilizat în principal în produsele alimentare care sunt foarte consumate de copii, cum ar fi guma de mestecat, bomboanele, ciocolata și înghețata, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la posibila expunere ridicată a acestui segment vulnerabil al populației.

În februarie 2016, 19 oameni de știință din opt țări, s-au întâlnit la Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC), la Lyon, Franța, pentru a reevalua carcinogenicitatea dioxidului de titan (E 171) și au concluzionat că acesta ar trebui clasificat drept posibil cancerigen pentru oameni și introdus în grupa 2B.

Institutul Național pentru Securitate și Sănătate în Muncă (NIOSH) din SUA a stabilit că expunerea la dioxidul de titan ultrafin (E 171) ar trebui considerată drept un potențial agent cancerigen profesional.

La 8 octombrie 2021, statele membre ale UE au convenit în sfârșit asupra unei propuneri a Comisiei Europene de a interzice E 171 din toate produsele alimentare. Conform studiilor științifice, dioxidul de titan poate dăuna florei intestinale și, datorită nanoparticulelor sale, poate provoca cancer. Comisia Europeană ar trebui să verifice de urgență toți cei 338 de aditivi, care sunt în prezent autorizați pentru alimente în Europa.

Având în vedere avizul ştiinţific al Autorităţii Europeane pentru Siguranța Alimentară (EFSA) cu privire la nivelul ridicat de genotoxicitate al dioxidului de titan, precum şi demersurile de eliminare a acestui aditiv din lista aditivilor permişi a se utiliza de către industrie, realizate de autoritățile de siguranţă alimentară din unele ţări membre ale Uniunii Europene, precum şi de către organizațiile de consumatori din BEUC, Asociaţia Pro Consumatori solicită marilor reţele comerciale să retragă de la comercializare toate produsele care conţin aditivul dioxid de titan.

Totodată, Asociaţia Pro Consumatori, solicită Ministerului sănătăţii, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor să interzică prin intermediul unui ordin comun utilizarea dioxidului de titan în compoziţia produselor destinate copiilor fabricate în România, precum şi interzicerea importurilor de produse destinate copiilor care au în compoziţie dioxid de titan.

Asociaţia Pro Consumatori le recomandă părinţilor responsabili din România să semneze petiţia “Nu mai puneţi aditivi dăunatori în alimentele noastre - sustineţi eliminarea colorantului alb E171”, iniţiată de Safe Food Advocacy Europe(SAFE), Agir pour l'Environnement, European Environmental Citizens’ Organisation for Standardisation (Stop putting harmful additives in our food - Support the removal of white colourant E171 (wemove.eu). Peste 86 000 de cetățeni din întreaga Europă au semnat această petiție pentru a sprijini interdicția franceză a dioxidului de titan (E 171) și au solicitat punerea în aplicare a principiului precauției, având în vedere incertitudinile legate de aditivii alimentari care nu au un scop nutrițional și care pot prezenta un risc pentru consumatori.


Sursă foto: Asoiația Pro Consumatori

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233