dobroge.tv

Live

LOTERIA VACCINĂRII. O nouă extragere are loc astăzi: ce premii vor fi acordate

LOTERIA VACCINĂRII. O nouă extragere are loc astăzi: ce premii vor fi acordate
19 decembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Duminică, 19 decembrie, are loc cea de-a 12-a extragere la Loteria de vaccinare. 60.783 persoane care au făcut schema completă şi au un certificat verde s-au înscris până vineri, 17 decembrie, la ora 12.00.

Loteria de Vaccinare constă în extragerea aleatorie de numere în vederea acordării de premii în bani tuturor persoanelor vaccinate cu schema completă de vaccinare, care şi-au generat certificatul digital al UE privind COVID-19 pe baza CNP-ului şi care se înscriu pentru participare la extrageri în aplicaţia de pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro.

La extragerea din 19 decembrie se vor acorda 80 de premii a câte 10.000 de lei şi un premiu de 100.000 de lei.

Duminică, 19 decembrie, va avea loc cea de-a douasprezecea extragere săptămânală la Loteria de Vaccinare. La această extragere participă numerele de ordine din intervalul 3.258.167 – 3.318.950, corespunzătoare participanților care s-au înscris, conform Regulamentului, până vineri, 17 decembrie, la orele 12:00”, a transmis Loteria Română.

Extragerea va fi difuzată pe TVR 1, duminică, 19 decembrie 2021, la orele 20:50. Rezultatele vor fi afișate pe site-ul Loteriei Române www.loto.ro, pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și pe site-ul Ministerului Sănătății.

Urmatoarea extragere, respectiv cea de-a treisprezecea extragere saptămânală, va avea loc, conform Regulamentului, vineri, 24 decembrie.

Cum se face extragerea la Loteria vaccinării

Loteria de vaccinare se desfășoară în perioada 3.10.2021 – 31.12.2021 și constă în 19 extrageri organizate în zilele de duminică/vineri, pe parcursul a 14 săptămâni, astfel:

  • 14 extrageri, respectiv câte o extragere pe săptămână
  • trei extrageri, respectiv câte o extragere în fiecare lună
  • două extrageri organizate în săptămâna 14, respectiv în ultima săptămână a acțiunii.

Extragerile la Loteria vaccinării se efectuează cu urna TOPAZE de 7 cifre, ceea ce va permite extragerea unui număr din intervalul 1 – 9.999.999.

Introducerea bilelor în urnă se va efectua în funcție de numărul participanților înscriși pentru extragerea respectivă, astfel că, extragerea se va realiza pornind de la cifra unităților la cifra milioanelor, după caz, astfel încât să fie respectat numărul maxim de participanți pentru fiecare extragere în parte.

Pentru săptămâna 2, extragerea se face din intervalul cuprins între cifra reprezentând numărul de ordine al ultimului participant înscris la extragerea din săptămâna 1 la care se adaugă cifra 1 și cifra reprezentând numărul de ordine al ultimului participant înscris în cea de-a doua săptămână, regula păstrându-se în aceeași formulă pentru toate cele 14 săptămâni.

Extragerile finale se vor efectua din intervalul cuprins între cifra 1 reprezentând numărul de ordine al primului participant înscris în săptămâna 1 și cifra care indică numărul de ordine al ultimului participant înscris în săptămâna 14. Numerele extrase la extragerile finale vor reprezenta numerele de ordine câștigătoare ale premiului de 1.000.000 lei și ale premiului de 500.000 lei și vor avea loc în data de 31.12.2021.

La Loteria de Vaccinare se acordă 1.139 de premii, în valoare totală de 15.000.000 lei, după cum urmează:

  • 81 de premii săptămânale (80 premii săptămânale în valoare de 10.000 lei şi un premiu mare săptămânal în valoare de 100 000 lei);
  • trei premii lunare (câte un premiu în ultima săptămână a fiecărei luni în valoare de 300.000 lei);
  • două premii la finalul Loteriei Programului Naţional de Vaccinare, în valoare de 500.000 lei, respectiv 1.000.000 lei.

Fiecare participant la Loteria de vaccinare va avea patru șanse de câștig, respectiv posibilitatea de a câștiga patru premii:

  • un premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei
  • un premiu de 300.000 lei
  • un premiu de 500.000 lei
  • premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei

În urma a 19 extrageri, se acordă un număr total de 1.139 premii, în valoare totală de 15.000.000 lei.

Pașii de înscriere la loteria vaccinării

  1. accesare site https://certificat-covid.gov.ro;
  2. autentificare: se introduce adresa de e-mail;
  3. verificare e-mail: link de autentificare;
  4. accesare e-mail primit de la platforma „Certificate COVID”;
  5. accesare buton „Autentificare”,
  6. identificare certificat de vaccinare al persoanei pentru care
  7. se va înregistra participarea la loterie;
  8. accesare buton „Vizualizare certificat”;
  9. selectare opțiune „De acord cu regulamentul și condițiile de participare”
  10. selectare opțiune „De acord cu publicarea datelor personale pe site-ul Ministerului Sănătății, Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și C.N.L.R.”;
  11. selectare opțiune „PARTICIPĂ LA LOTERIA DE VACCINARE”.


Sursă foto: playtech.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233