CONSTANŢA. Zeci de poliţişti au spart nunta verişoarei Simonei Halep: invitaţi trimişi acasă, oamenii legii au deschis dosar penal
O nuntă din Constanţa a fost ruinată de oamenii legii pentru că nu se respectau regulile cu privire la numărul de participanţi, precum şi distanţarea între mese.
Nunta verişoarei Simonei Halep a început ieri, la un restaurant cunoscut din Constanţa, iar la petrecere erau aşteptate peste 200 de persoane, de patru ori mai multe decât prevede legea în starea de alertă. 28 de poliţişti au ajuns la local şi nu au mai lăsat pe nimeni să intre. Mare parte dintre invitaţi au fost trimişi acasă, iar în local au rămas doar 50 de persoane pentru continuarea petrecerii.
„Am avut o nuntă mai măricică, vreo 200 de persoane. Terasa are 600 de locuri, poliţia şi 122 de jandarmi, nu dă voie să intre decât 50 de persoane", a declarat Nicu Terzi, patronul restaurantului, pentru publicaţia locală Replica. „Nu înţeleg de ce au stricat nunta. Erau 220 de persoane. Eu ştiam că este voie, în aer liber, cu 500 de persoane”, a mai spus patronul, citat, de această dată, de Focus Press.
"Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa s-au autosesizat în urma unui apel la 112, efectuat în jurul orei 20.00, cu privire la un eveniment festiv preconizat a avea loc la un restaurant din municipiul Constanţa. Astfel, la faţa locului s-au deplasat 28 de poliţişti de ordine publică, investigarea criminalităţii economice, criminalistică şi rutiera pentru efectuarea primelor verificări.
S-a constatat faptul că operatorul economic nu respectă măsurile de diminuare a impactului riscurilor prevăzute de Legea 55/2020, prin faptul că pe terasa localului respectiv mesele nu erau poziţionate cu respectarea distanţei de 2 metri, iar numărul invitaţilor depăşea 50 de persoane. Totodată, reprezentanţi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică şi inspectori de la Protecţia Consumatorului fac verificări de specialitate în ceea ce priveşte respectarea normelor privind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
La faţa locului sunt şi jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi poliţişti locali. În cauză, a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform art. 352 din Codul Penal", se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale

Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
.jpeg)
Recomandări pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale
Încep lucrările de reabilitare termică a trei blocuri din Constanța, printr-o investiție de aproape 11 milioane de lei finanțată prin PNRR
Restricții de circulație în zona peninsulară pentru slujba de Înviere
ÎPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre
Jandarmii au descoperit doi bărbați care transportau ilegal combustibil
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

