Guvernul va adopta miercuri majorarea pensiilor și alocațiilor de la 1 ianuarie
Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, majorarea punctului de pensie la 1.586 de lei, de la 1 ianuarie 2022, scrie Digi 24.
Totodată, proiectul de OUG prevede că, „începând cu anul 2023, valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică”. „Majorarea şi data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat”, stipulează actul normativ, potrivit Agerpres.
Pe ordinea de zi a reuniunii de miercuri a Cabinetului Ciucă se mai află proiecte de OUG care vizează măsuri referitoare la salarizarea personalului din sistemul administraţiei penitenciare, modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru acordarea indemnizaţiei compensatorii pentru persoanele cu handicap şi modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
Alocaţiile vor fi majorate pentru copiii între 0-2 ani şi cei cu dizabilităţi la 600 lei, iar pentru copiii între 2-18 ani la 243 lei.
Guvernul urmează să discute şi mai multe proiecte de hotărâre, dintre care unul vizează aprobarea bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2022.
Sursă foto: fanatik.ro