Porturile maritime românești aproape de un trafic de mărfuri record în 2021
Traficul de mărfuri în porturile maritime româneşti se îndreaptă, în acest an, spre un nou record absolut, peste valoarea înregistrată în anul 2019, cel mai mare trafic din istoria porturilor maritime româneşti.
Conform datelor preliminare prezentate de Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA (CN APM), traficul total de mărfuri este de 62,85 de milioane de tone în primele 11 luni ale anului 2021, faţă de 55,40 milioane tone în aceeaşi perioadă a anului trecut, cu o creştere de 13,46%.
„Estimând, pe baza unei medii a traficului de mărfuri înregistrat în lunile decembrie din ultimii 5 ani, la sfârşitul anului 2021, traficul total ar putea atinge 68 milioane tone, un record istoric”, explică Florin Goidea, directorul general al companiei.
Cea mai însemnată creştere au avut-o cerealele care înregistrează un trafic prin porturile maritime româneşti de 23,78 milioane tone, faţă de cele 20 milioane de tone înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Asta înseamnă o creştere de aproximativ 18,9%, cel mai mare trafic de cereale din istoria Portului Constanţa.
Traficul de cereale atinge 23,78 milioane tone, care raportat la cele 20 milioane de tone înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, înseamnă o creștere de aproximativ 18,9%, cel mai mare trafic de cereale din istoria Portului Constanța.
Din traficul total, 48,06 milioane tone reprezintă trafic maritim și 14,78 milioane tone reprezintă traficul fluvial. Atât traficul maritim, cât și cel fluvial au înregistrat creșteri față de perioada similară a anului trecut.
Astfel, traficul maritim a crescut cu cca. 15,01%, adică 48,06 milioane tone față de 41,8 milioane tone în primele 11 luni ale anului 2020, iar cel fluvial a înregistrat o creștere cu cca. 8,7 %, însemnând 14,78 milioane tone, față de 13,6 milioane tone, cantitate înregistrată în perioada ianuarie-noiembrie 2020.
Creșteri semnificative de trafic se regăsesc în cazul următoarelor grupe de mărfuri: petrol brut, combustibili minerali solizi, produse metalice, minereuri, semințe uleioase și fructe oleaginoase.
Scăderi de trafic au fost înregistrate în principal la îngrășăminte, produse chimice și celuloză și deșeuri de hârtie.
O ușoară scădere se observă și în traficul de containere și anume cca. 5,7 milioane tone față de 5,8 milioane tone înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, aceasta însemnând un procent de -1,72%.
Același lucru se reflectă și în numărul de TEU-uri, respectiv 584.454 la sfârșitul lunii noiembrie 2021, comparativ cu 592.486 în 2020 (-1,36%).
Deși numărul navelor maritime care au acostat în porturile maritime românești este în ușoară scădere – 3.681 de nave față de 3.701 câte au sosit în perioada similară a anului trecut, se poate observa o tendință de creștere în capacitatea medie de încărcare a acestora, dacă ne raportăm la creșterea totală de mărfuri transportate.
În ceea ce privește numărul navelor fluviale, în primele 11 luni ale acestui an s-au înregistrat cca. 9.900 de unități care, raportate la cele 9466 de unități sosite în perioada similară a anului trecut, reprezintă o creștere cu cca. 4,57%.
Sursă foto: Arhivă Dobrogea TV
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

