Au fost aprobate măsurile de relaxare de Sărbători. Alexandru Rafila: ''Trebuie să dăm oamenilor o speranță că în țara asta se poate trăi normal''
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că măsurile de relaxare luate astăzi de Guvern vin pe un trend descendent al pandemiei, spre deosebire de cele luate în perioada verii când trendul era unul constant crescător.
Ministrul a mai declarat că aceste măsuri de relaxare depind de comportamentul fiecăruia și că dacă numărul cazurilor de COVID va crește, restricțiile vor fi impuse din nou. „Trebuie totuși să dăm oamenilor o speranță că în țara asta se poate trăi normal”, spune ministrul.
„Cred că ceea ce trebuie să înţeleagă toată lumea este că încercăm o întoarcere la normalitate şi o întoarcere la un parteneriat cu populaţia. Sigur că există îngrijorare . România a luat aceste măsuri care par măsuri de relaxare: prelungirea programului agenţilor economici cu o oră, mărirea gradului de ocupare a sălilor, de exemplu, la 50% de la 30%, renunţarea la restricţiile de circulaţie din timpul nopţii şi un lucru important care cred că duce la eliminarea unei discriminări care a existat constant în ultimele luni, respectiv accesul pe baza certificatului electronic COVID care include de data aceasta şi testarea”, a afirmat Alexandru Rafila, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.
El a precizat că deschiderea pe care o are Executivului în luarea acestor măsuri de relaxare arată intenţia ca România să revină aproape de normalitate, însă a atras atenţia că
pericolele nu au trecut.
„Mesajul cel mai important este însă următorul. Aceste măsuri luate de Guvern trebuie să fie primul pas din parteneriatul populaţiei, din parteneriatul angajatorilor şi operatorilor economici de diferite feluri cu autorităţile. Consecinţele pandemiei în acest moment nu pot să fie controlate mai bine, şi există numeroase exemple din multe alte ţări, decât dacă există acest parteneriat şi această încredere. Această deschidere din partea Guvernului se datorează interesului ca în România să viaţa să capete aspecte de normalitate sau cât mai aproape de normalitate, însă nu putem să ignorăm pericolele care urmează. Ceea ce ne dorim noi este următoarul lucru – acest trend descendent să continue cât mai mult timp şi să nu ne întoarcerem la creşterea numărului de cazuri”, a mai explicat ministrul Sănătăţii.
Acesta a adăugat că măsurile de relaxare din vară au fost luate pe un trend ascendent constant, iar cele luate acum au venit pe un trend descendent.
„Este o anumită diferenţă, nu vreau să insist asupra ei. Sunt mulţi care fac paralele între măsurile luate în acest moment şi cele luate în cursul verii, măsuri de relaxare. Măsurile de relaxare luate în perioada verii au fost luate pe un trend crescător constant, acum ne aflăm pe un trend descendent şi sperăm să putem să îl menţinem aşa, dar pentru aceasta trebuie să înţeleagă toată lumea că trebuie să respectăm regulile. Aceste reguli care par puţin mai relaxate, trebuie respectate. Decât să avem reguli extrem de dure, extrem de limitative care nu sunt respectate, e mai bine să avem o anumită relaxare şi cu o respectare riguroasă a tuturor acestor reguli. Acesta trebuie să fie mesajul şi asta este de fapt dorinţa şi încercarea pe care o avem acum”, a connchis Rafila.
Sursă foto: Facebook Alexandru Rafila