CONSTANȚA. Protest la Târgul de Crăciun: „Și copilul meu are drepturi la fel cum și copilul unui părinte vaccinat are drepturi”. VIDEO
Un nou protest are loc duminică, 5 decembrie, la Constanța. Un grup de peste 20 de persoane au protestat în fața Prefecturii Constanța, împotriva primarului Vergil Chițac și a încălcării dreptului la circulație. Oamenii sunt nemulțumiți pentru că persoanele nevaccinate acces la Târgul de Crăciun.
Oamenii au continuat drumul spre Parcul Arheologic unde s-au certat cu jandarmii de la poarta Târgului de Crăciun. Aceștia au scandat „Demisia”, „Jos, Chițac”, „Libertate”.
„Vaccinați, nevaccinați, cu toții plătim taxe, toți cetățenii au contribuit financiar la parcul unde se află TÂRGUL DE CRĂCIUN! Însă primarul amiral Chitac limitează accesul în acest parc! Nu acceptăm așa ceva! Toți cetățenii Constănțeni au dreptul de a beneficia de accesul în acest parc! Nu acceptăm discriminarea! Constanța, veniți cât mai mulți duminică, vaccinați/nevaccinați (aici nu este vorba de vaccin sau nu, este vorba de drepturile noastre ATÂT) să vadă și domnul amiral Chitac, câți nemulțumiți sunt pentru aceasta restricționare!
Trebuie să ne facem auziți și văzuți! Nu doar pe Facebook ci și în stradă! Un singur lucru îl vrem!!! Să nu mai existe discriminari între vaccinați și cei nevaccinați! Și copilul meu are drepturi la fel cum și copilul unui părinte vaccinat are drepturi! Și noi nevaccinați avem același drept cum și cei vaccinați au dreptul de a circula în acel parc! Atâta timp cât târgul de Crăciun se află într-un spațiu public, unde toți cetățenii au contribuit la construcția lui, avem dreptul cu toții să beneficiem de acel spațiu”, este mesajul postat pe rețelele de socializare.
Reamintim că un scandal a avut loc și vineri, 3 decembrie, când mai multe persoane s-au încăierat cu forțele de ordine după ce au încercat să forţeze accesul în interior, deşi nu aveau certificatul verde -- detalii aici: Scandal la Târgul de Crăciun din Constanţa. Mai multe persoane care nu aveau certificat verde s-au încăierat cu forţele de ordine
Reamintim că Târgul de Crăciun și-a deschis porțile miercuri, 1 decembrie. Evenimentul se va desfășura în condițiile contextului epidemiologic actual, astfel, principala preocupare este aceea de a asigura siguranța participanților, dar și a expozanților și organizatorilor. Accesul se va face în baza Certificatului Digital European și este permis doar persoanelor vaccinate cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei și persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a confirmării infectării cu virusul SARS-Cov-2. Sunt exceptați copiii cu vârsta mai mică de 12 ani, însoțiți de un adult, dar care se afla într-una dintre situațiile prevăzute mai sus.
Sursă foto / video: Facebook Sandor Maria