46 de români și 24 de străini vor sosi azi din Africa de Sud cu un zbor Tarom. Alţi șapte români nu au reuşit să se îmbarce
Ministerul de Externe transmite că 46 de cetățeni români și 24 de cetățeni europeni și din state terțe, blocați temporar în Africa de Sud în urma anulării unor curse aeriene, au plecat cu un avion din Johannesburg la ora 03:45 și ar urma să ajungă la 15:30. Alți șapte cetățeni români care se află în Cape Town nu au reușit să se îmbarce pe zborul de repatriere, scrie Digi 24.
„Zborul special organizat la inițiativa Guvernului României pentru repatrierea cetățenilor români blocați temporar în Africa de Sud a decolat din Johannesburg la ora 03.54 (ora locală/ora României), în urma îndeplinirii cu succes a tuturor procedurilor și formalităților necesare, aeronava fiind așteptată să aterizeze la București în jurul orelor 15.30 (ora României).
Lista de pasageri care au urcat la bordul aeronavei care a decolat, elaborată ca urmare a demersurilor active ale MAE, prin Ambasada României de la Pretoria, cuprinde următoarele 70 de persoane: 46 de cetățeni români (inclusiv delegația sportivă a CSM Baia Mare), 18 cetățeni europeni (10 cetățeni bulgari, patru cetățeni spanioli, trei cetățeni polonezi, un cetățean ungar) și șase cetățeni din state terțe (patru cetățeni georgieni, un cetățean australian, un cetățean neozeelandez – aceștia făcând parte din lotul de sportivi ai CSM Baia Mare și având rezidență în România).
MAE informează că alți șapte cetățeni români care se află în Cape Town nu au reușit să se îmbarce pe zborul de repatriere, fie din cauză că nu au putut să facă deplasarea în timp util la Johannesburg, fie pentru că nu au efectuat la timp testele PCR necesare. Reprezentanții Ambasadei României la Pretoria rămân în contact cu aceștia și vor continua eforturile de sprijinire în vederea identificării, în viitorul apropiat, a altor soluții de transport către România.
Pentru realizarea listei de pasageri și îndeplinirea procedurilor și formalităților necesare legate de realizarea zborului special, MAE, prin Ambasada României la Pretoria și Consulatul General al României la Cape Town, a menținut legătura permanent cu cetățenii români, informându-i constant despre etapele operațiunii de repatriere și a menținut contactul cu autoritățile sud-africane pentru a facilita coordonarea și stabilirea tuturor detaliilor organizatorice.
De asemenea, misiunea diplomatică a României la Pretoria a fost în dialog cu Delegația UE în Africa de Sud și cu reprezentanțele diplomatice ale celorlalte state membre UE acreditate în Africa de Sud și a transmis disponibilitatea autorităților române de a sprijini transportul spre Europa și pentru alți cetățeni europeni blocați temporar, la rândul lor, în această țară, preluând și procesând solicitările acestora.
Consulul din cadrul Ambasadei României la Pretoria s-a deplasat la aeroportul din Johannesburg pentru a pune la dispoziția cetățenilor români alimente de bază și apă și pentru a-i sprijini în realizarea tuturor formalitățile specifice în aeroport în vederea îmbarcării pe cursa Tarom.
MAE dorește să mulțumească Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Transporturilor pentru foarte buna colaborare în derularea pregătirilor menționate anterior.
Prin participarea activă, alături de celelalte autorități române competente, la organizarea și desfășurarea operațiunilor de repatriere a cetățenilor români blocați temporar în Africa de Sud, în special prin intermediul reprezentanților Ambasadei României la Pretoria, MAE și-a realizat concret, în acest caz specific, funcția de asigurare a asistenței și protecției consulare a cetățenilor români din străinătate aflați în situații deosebite”, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Uniunea Europeană a suspendat legăturile aeriene cu opt țări din sudul Africii din cauza temerilor legate de noua variantă a coronavirusului.
Un avion Tarom a plecat, în noaptea de duminică spre luni, spre Africa de Sud. Acesta a efectuat o escală de 12 ore la Mombasa, Kenya, potrivit purtătorului de cuvânt TAROM.
Sursă foto: Gândul