dobroge.tv

Live

La Constanța au fost dezbătute viitoarele proiecte care vor plasa România în rândul statelor care promovează durabilitatea

25 noiembrie 2021
Publicitate

Într-un secol dominat de viteză, statele au nevoie de strategii puternice pentru a face față provocărilor. În prezent, sustenabilitatea reprezintă una dintre cele mai mari valori pe care Europa își clădește principiile. Sectorul economic, alături de cel social și de mediu sunt doar câteva dintre cele care necesită investiții și atenție din partea autorităților. Țara noastră, alături de celelalte state membre UE, își propune prin Agenda 2030 să aducă o schimbare. La Constanța au fost dezbătute viitoarele proiecte care, în următorii 10 ani, vor plasa România în rândul statelor care promovează durabilitatea.

„Nimeni să nu fie lăsat în urmă”. Acesta a fost mesajul transmis de autorități. România este încercată de numeroase provocări iar autoritățile caută soluții pentru a lansa proiecte de dezvoltare durabilă. 17 obiective au fost stabilite pentru următorii 10 ani.

Locul I la sărăcie cu 1 din 3 copii expuși acestui risc care le afectează sănătatea, educația și viața cu totul. Prea multe școli cu toalete în curte când încă avem gospodării unde gazul este un lux”, a declarat Ana Maria Vătămaru, președintele Asociației de Dezvoltare Durabilă Constanța.

Strategia 2030 este angajamentul pe care autoritățile și l-au asumat pentru ca cetățenii țării noastre să fie puși pe primul loc. Un stat consolidat presupune locuitori mulțumiți iar obiectivele amintite își propun o Românie modernă, sustenabilă și puternică în fața provocărilor din viitor.

Fără sărăcie, fără foamete. Sănătate și bunăstare, educație de calitate, egalitate de gen, apă curată și sănătate, energie curată și la prețuri accesibile, muncă decentă și creștere economică”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Pandemia și-a pus amprenta negativ asupra întregii societăți iar din punct de vedere economic și social, România a avut de suferit. Proiectele în derulare au fost puse pe pauză iar acum autoritățile au de recuperat. Pe lângă reabilitarea stadionului și a sălii de sport, există și domenii în care se vor face investiții.

Avem o listă de peste 25-30 de proiecte care acoperă tot. De la mobilitate, la educație, la cultură, creșterea eficienței energetice”, a declarat Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.

S-au depus 7.545 de proiecte în valoare totală de 146 miliarde lei. La noi în țară este încă o problemă cu drumurile. Avem încă drumuri de pământ. În Constanța sunt circa 200 de kilometri neasfaltați, drumuri de pământ. Trebuie să facem ceva”, a declarat Neculai Tănase, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Atât România, cât și Constanța prezintă un mare potențial economic și nu numai. Încă din anul 2016, Parlamentul României și-a exprimat dorința de a implementa Agenda 2030 a dezvoltării durabile.

Planul de acțiune pe renovare a clădirilor. Avem o strategie, în sfârșit, aprobată anul trecut. Avem un plan de acțiune pe care îl vom da spre aviz. Pentru că avem circa 2,2 miliarde de euro numai din PNRR care jumătate este pentru clădiri publice, jumătate este pentru clădiri multifamiliare, rezidențiale”, a declarat Laszlo Borbely, consilier de stat și coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă în Guvernul României.

Lipsa planurilor bine stabilite și a fondurilor au dus la întârzierea numeroaselor proiecte sau mai mult, au împiedicat finalizarea lor. Pentru ca aceste lucruri să fie evitate, sunt necesare niște strategii:

Să se fundamenteze alegerea opțiunii de parteneriat public-privat. De asemenea, să se alterneze impactul financiar pe care îl au întârzierile și renegocierile asupra costului care trebuie suportat de partenerul public, în cadrul parteneriatului public. Să nu se promoveze o utilizare intensivă și extensivă la scară largă. Până când aceste probleme nu sunt soluționate”, a declarat Silviu Coșa, prefectul județului Constanța.

Obiectivele de dezvoltare durabilă își propun să transforme România într-un stat în care proiectele să țintească spre viitor.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233