MANGALIA. O tânără de 22 de ani a fost prinsă la volan beată, drogată și cu permisul suspendat: a fost arestată
O tânără în vârstă de 22 de ani a primit arest la domiciliu după ce a fost prinsă la volanul unui autoturism pe o stradă din Mangalia în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, a unor substanțe psihoactive și avea permisul suspendat, tot pentru conducere sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Constanța, tânăra a fost prinsă în timp ce conducea pe strada Lavrion din municipiul Mangalia, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma testării cu aparatul drug-test a fost indicat un rezultat pozitiv pentru THC-5 și amfetamină. Tânăra a fost condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și substanțelor în sânge.
În urma cercetărilor s-a mai stabilit faptul că aceasta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs, întrucât, la data de 29 august, a fost depistată conducând un autoturism pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Mangalia, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice (1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat).
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, iar în urma administrării probatoriului în cauză, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În cursul zilei de miercuri, 24 noiembrie, aceasta a fost prezentată instanței de judecată, care a decis măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Sursă foto: Adevărul