Baza militară de la Mihail Kogălniceanu, unul dintre cele mai păzite locuri din România. Hoţii au furat de sub nasul americanilor peste 1,5 milioane de litri de motorină
Apar noi date în cazul celor 7 români care au furat zeci de mii de tone de motorină chiar de sub nasul americanilor de la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța. Deşi aici se află peste o mie de soldaţi americani, hoţii au reuşit să fure peste 1,5 milioane de litri de motorină, în valoare de 2 milioane de dolari.
Potrivit ultimelor date din anchetă, cei 7 români lucrau la firma care alimenta generatoarele folosite la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Aceştia luau combustibilul din generatoarele armatei. Furau fie direct din baza militară, fie în timpul unor exerciții NATO. Ei acționau întotdeauna identic. Alegeau momente în care in zonă nu se afla niciun militar. Aceste nereguli au fost sesizate de guvernul federal al Statelor Unite, potrivit digi24.ro.
În total, au scos din unitate peste 1,5 milioane de litri de motorină, în valoare de 2 milioane de dolari. Toată cantitatea ar putea să intre în 50 de cisterne.
Anchetatorii DIICOT au stabilit că, începând cu anul 2017, în România, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat, care timp de patru ani ar fi sustras combustibili lichizi aparținând guvernului SUA, în special motorină, din baza militară de la Mihail Kogălniceanu, precum și din zonele dedicate efectuării unor exerciții tactice militare situate în Constanța.
DIICOT precizează că, la diferite intervale de timp, ei au furat cantități de motorină din generatoarele care deservesc anumite zone din cadrul unității militare din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu.
Prejudiciul reclamat de persoana vătămată, în acest caz guvernul federal al SUA, este de aproximativ 2.000.000 dolari.
La sediul DIICOT au fost aduse șapte persoane care vor fi audiate