Alertă în Constanţa! Pipote de pui cu Salmonella, vândute în supermarketuri: constănţenii sunt sfătuiţi să nu le consume, ci să le distrugă
Carrefour România retrage de pe piaţă pipote de pui produse de societatea COPANEX S.R.L în care s-a descoperit Salmonella, potrivit unui anunţ de miercuri al ANSVSA.
”Vă informăm că societatea COPANEX S.R.L. a iniţiat retragerea de la comercializare a produsului "PIPOTE PUI 500G ", ca urmare a evidenţierii prezenţei Salmonella Enteritidis în produs. CARREFOUR ROMÂNIA S.A. retrage de pe piaţă şi recheamă de la consumatori următorul produs cu datele de identificare Lot/DLC: 080921 /
15.06.2022”, a transmis, miercuri, ANSVSA.
Salmonella poate provoca afecţiuni grave stomacale sau intestinale (salmoneloza). Se recomandă persoanelor care deţin produse din lotul descris mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le ducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat.
Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
În Constanţa, acestea se regăsesc în supermarketurile de pe BULEVARDUL TOMIS, NR 235 şi BD.TOMIS NR.391.