Dosar penal după moartea Mihaelei. Tânăra de 21 de ani nu a primit tratament și i s-a pus diagnosticul greșit

Moartea Mihaelei, o tânără de 21 de ani, este anchetată de procurori. Procurorii din Galați au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, decesul tinerei de 21 de ani ar fi survenit ca urmare a neacordării tratamentului medical de urgenţă şi a diagnosticării greşite de către personalul medical.
"La data de 16.11.2021, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal, în cauza având ca obiect decesul numitei Anghel Mihaela, din municipiul Galaţi. S-a avut în vedere presupunerea că decesul a survenit ca urmare a neacordării tratamentului medical de urgenţă şi a diagnosticării greşite de către personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă 'Sf. Apostol Andrei' Galaţi", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi
Dosarul penal menţionat a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.
"Ulterior, cauza a fost preluată, prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, de către această unitate de parchet, în vederea
efectuării urmăririi penale. În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal", potrivit informării instituției.
Mihaela Anghele, o tânără de 21 de ani, studentă în anul trei la Facultatea de Medicină, a ajuns pe 28 octombrie la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Galaţi cu dureri mari de spate, relatează Agerpres. Acolo, i s-au pus două diagnostice greşite, fiind trimisă acasă de două ori de cadrele medicale. După mai multe drumuri între spital şi domiciliu, când starea ei s-a agravat, a fost internată şi operată.Tânăra a decedat în secţia reanimare a Spitalului de Urgenţă Galaţi în urma unei infecţii generalizate, după ce iniţial diagnosticul medicilor fusese lombosciatică: O mamă îşi plânge fiica moartă după mai multe diagnostice greşite. Mihaela avea doar 21 de ani şi era studentă la Medicină: ''Mami, nu mă lăsa!''
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

