Aripi frânte la doar 15 ani. Maria a sfârşit în urma unui accident cumplit, chiar în maşina prietenei sale: ''Drum lin spre îngeri''
Aripile unei adolescente de 15 ani au fost frânte de un accident cumplit. Maria a sfârşit chiar în maşina prietenei sale, în timp ce alţi patru tineri au ajuns la spital. Toţi cei care au cunoscut-o sunt şocanţi de sfârşitul tragic al tinerei.
Accidentul a avut loc noaptea trecută, în localitatea doljeană Întorsura. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Dolj, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega au fost sesizaţi, printr-un apel la 112, că în comuna Întorsura a avut loc un accident rutier.
Poliţiştii au constatat că un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din comuna Radovan, pe DJ 561F, în comuna Întorsura, a ieşit de pe şosea, lovind un copac şi un stâlp. În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto şi trei pasageri, de 14, 15 şi 20 de ani, au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Din păcate, o adolescentă de 15 ani, pasageră în acelaşi autoturism, a decedat la faţa locului”, a transmis IPJ Dolj.
Tânăra aflată la volan nu a putut fi testată cu aparatul alcooltest, fiindu-i
recoltate probe biologice la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit gds.ro.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, la locul accidentului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o ambulanţă SMURD şi un echipaj SAJ.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.
Toţi cei care au cunoscut-o pe Maria sunt distruşi de durere. Pe Facebook, au fost postate mai multe mesaje de cocndoleanţe.
"Dumnezeu să o odihnească în pace să-i fie îngeri aproape și țărâna ușoară și drum lin spre îngeri. Era o fata bun. Condoleanțe familie sale
Drum lin spre cer suflet bland
Dumnezeu să o odihnească în pace să-i fie îngeri aproape și țărâna ușoară și drum lin spre îngeri era o fata bună. Nu îmi vine să cred că a murit fata asta"