CONSTANȚA. Amendă de 10.000 de lei pentru administratorul unui restaurant: a depăşit programul de funcţionare
15 noiembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate
În cursul serii de duminică, 14 noiembrie, în jurul orei 22.30, polițiști din cadrul Secției 3, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat faptul că la un restaurant din municipiul Constanța nu se respectă prevederile legale în ceea ce privește programul de funcționate.
Astfel, administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, potrivit Legii 55/2020. Totodată, cinci persoane prezente în localul respectiv au fost identificate și sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 3.000 de lei.
Sursă foto: Greenfield Residence
Publicitate
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Dosar penal pentru mărfuri contrafăcute. Polițiștii au găsit mai multe colete cu jucării „fake”
Aproximativ 3,5 tone de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiști
Măsuri de ordine pentru meciul dintre FC Farul Constanța şi ASC Oțelul Galați
Se oprește apa în zonele Badea Cârțan și Vivo din municipiul Constanța
Universitatea „Ovidius” din Constanța, inclusă în primul clasament internațional al cercetării științifice interdisciplinare Times Higher Education
Percheziții într-un dosar penal de braconaj și uz de armă fără drept
O femeie a fost reținută pentru proxenetism și spălare de bani. Ar fi înlesnit practicarea prostituției de către angajatele salonului de masaj pe care l-ar fi deținut
Mai multe
URMĂREȘTE
Lumina lui Hristos
DESPRE GRIJILE VIEȚII
Lumina lui Hristos
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
Lumina lui Hristos
IUBIREA CARE UCIDE
Lumina lui Hristos
APOSTOLIA MILENIULUI III
Lumina lui Hristos
PUTEREA CRUCII
Lumina lui Hristos
URMAREA LUI HRISTOS
Lumina lui Hristos