Greva CT BUS a luat sfârșit: autobuzele ies pe traseu din această seară. Angajaţii au obţinut măriri de salariu începând de anul viitor
Protestul CT Bus, compania publică de transport din municipiul Constanţa, s-a încheiat luni seară, iar autobuzele ies pe traseu, după ce angajaţii au obţinut măriri de salariu de anul viitor, în mai multe tranşe, scrie news.ro.
Preşedintele Sindicatului Liber Transport Comun Constanţa, Toma Daniel, a declara pentru sursa citată, că în urma negocierilor avute luni seara au fost obţinute creşteri de salariu.
„Am obţinut o creştere de salariu de 200 de lei de la 1 ianuarie, încă 200 de lei după aprobarea bugetului local plus încă 150 de lei de la 1 septembrie anul viitor. Am mai obţinut un spor de 10% la conducătorii auto, 5% pentru personalul din atelier şi 3% pentru restul salariaţilor. Sporurile vor fi date tot după aprobarea bugetului local de anul viitor”, a afirmat liderul de sindicat.
El a precizat că, luni, autobuzele CT Bus ies pe traseu.
Autobuzele CT Bus nu au circulat luni, după un protest spontan al angajaţilor acestei companii, oamenii fiind nemulţumiţi de faptul că revendicările lor nu au fost acceptate de către Primărie.
Ei doreau o creştere a salariilor cu 1.000 de lei, dar şi un spor de muncă grea de cel puţin 15%.
Sursă foto: Dobrogea TV