CONSTANȚA. Vergil Chițac a publicat raportul de activitate în primul an de mandat
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a publicat luni, 1 octombrie, raportul de activitate al primului său an de mandat.
„Dragi constănțeni,
A trecut 1 an de când suntem împreună. A fost un an dens și aprig din multe puncte de vedere, în care ne-am concentrat activitatea în două direcții principale: muncă de organizare la interior și muncă de concepție și maturizare a marilor proiecte de care municipiul are urgentă nevoie.
Am făcut pași concreți în toate domeniile de activitate și am pregătit terenul pentru marile proiecte de infrastructură pe care Constanța le va implementa începând cu anul 2022. Nu am lăsat nimic la voia întâmplării și am curățat modul în care se face treabă în Primărie. În acest fel, am scăpat de practicile păguboase din trecut.
În acest moment, vă asigur că orașul nostru se îndreaptă în direcția potrivită. Spun acest lucru cu toată responsabilitatea. Am identificat corect problemele cu care ne confruntăm și, după cum veți observa în paginile de mai jos, am acționat în consecință. Iar prin publicarea acestui raport de activitate anual, obicei pe care cei dinaintea mea nu l-au avut, trag speranța că veți observa o schimbare în bine a modului în care administrația publică din Constanța înțelege să îi respecte pe cetățeni.
Dragi prieteni, primul an de mandat a fost unul greu, nu ascund acest lucru. În același timp însă, mi-a oferit garanția că dacă rămânem uniți și facem lucrurile așa cum am promis și așa cum trebuie, Constanța va redeveni un oraș cu adevărat puternic, din toate punctele de vedere. Lucrurile nu se pot schimba peste noapte, dar, după cum veți observa, se mișcă în direcția pe care ne-o dorim cu toții.
Vă mulțumesc pentru că mi-ați fost alături și vă rog să aveți încredere și răbdare și de acum înainte”, a transmis Vergil Chițac.
Raportul de activitate poate fi consultat AICI.
Sursă foto: Primăria Constanța