AUR declanşează procedura de suspendare a preşedintelui. Simion: „Noi îl vom demite pe Klaus Iohannis pas cu pas”
AUR declanşează procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, anunţul fiind făcut luni, într-o conferinţă de presă, de co-preşedintele partidului, George Simion. Anunţul a fost făcut alături de parlamentari AUR, care afişau postere cu mesajul „Îl dăm jos pe Iohannis pas cu pas”, scrie news.ro.
„Astăzi, 1 noiembrie, la începutul lunii, într-o zi de luni, la fel cum anunţam pe 1 septembrie demiterea lui Florin Cîţu, anunţăm, astăzi, iniţierea procedurilor pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor. Ne-au promis de la mai multe partide că vor semna şi vom apela la sutele de mii se români care ne contacteazăşi ne roagă să îl dăm jos pe Iohannis” a spus Simion.
Copreşedintele AUR a arătat că pentru demararea suspendării preşedintelui este nevoie de 156 de semnături ale parlamentarilor, o treime din numărul total al aleşilor. Ulterior, suspendarea va fi supusă votului, unde este nevoie de 234 de voturi, pentru a fi aprobată de Legislativ.
El a precizat că, pentru a nu mai irosi banii românilor, odată cu anticipatele, se va merge şi la referendum.
„AUR va strânge semnături în fiecare localitate şi în diaspora, că şi acolo a strâns multe voturi domnul preşedintele. Preşedintele controlează o parte a sistemului, vom merge până la capăt şi sperăm că celelalte partide parlamentare nu se vor lăsa intimidate”, a precizat George Simion.
El a făcut apel la toate partidele şi la români să semneze pentru demiterea preşedintelui Klaus Iohannis.
George Simion a precizat că există deja semnături de la parlamentari PNL şi că vor strânge semnături inclusiv marţi, la audierea miniştrilor din Cabinetul Ciucă.
Simion a mai precizat că are discuţii cu parlamentari şi lideri politici de la toate partidele. „Noi îl vom demite pe Klaus Iohannis pas cu pas”, a mai subiniat George Simion.
„O să avem şi o întâlnire şi cu domnul Orban, sunt şi parlamentari de la PNL, nu din tabăra Orban, care achiesează la această iniţiativă”, a afirmat Simion.
El a mai arătat că speră să strângă semnăturile necesare pentru suspendarea şefului statului pânâ la sfârşitul săptămânii.
„Acest demers nu este un moft”, a spus şi corepreşedintele Claudiu Tîrziu.
„Este o datorie a noastră, în situaţia dată, la care sunt chemaţi şi parlamentarii celorlalte grupuri. Nu este un joc politic, nu este o mişcare de marketing politic, este un gest de mare responsabilitate,”, a arătat Tîrziu, precizând că ”şeful statului a încălcat de multe ori Constituţia şi a făcut partizanat politic, că a încercat să guverneze prin interpuşi România, după propria viziune, în rarele ocazii când a fost prezent în ţară şi în viaţa societăţii româneşti”.
Claudiu Tîrziu l-a mai acuzat pe preşedinte că „a trădat sub toate aspectele poziţia de preşedinte şi a făcut-o să pară una nesemnificativă, de batjocură şi de luat în băşcălie”. „Nu întâmplător a ajuns în folclorul urban domnul preşedinte cu această poziţie”, a arătat el.
AUR a lansat şi un site, josIohannis.ro, unde promovează toate materialele pentru suspendarea preşedintelui şi strângerea de semnături pentru suspendarea sa.
Sursă foto: news.ro