Nicolae Ciucă depune astăzi lista miniștrilor și programul de guvernare la Parlament
Programul de guvernare şi componenţa Guvernului PNL-UDMR, în care Alina Gorghiu va deţine portofoliul Justiţiei şi Cătălin Predoiu pe cel al Apărării, urmează să primească sâmbătă aprobarea finală din partea Biroului Politic Naţional al PNL, următorul pas fiind depunerea la Parlament. Conducerile celor două Camere vor stabili apoi calendarul audierii miniştrilor, liberalii estimând că votul de învestitură ar putea fi dat miercuri. Cu o zi în urmă, lista miniştrilor a fost aprobată în Biroul Executiv al PNL cu o singură abţinere, iar programul de guvernare, în unanimitate, scrie news.ro.
Noutăţile din lista propusă Biroului Politic Naţional al PNL de către Biroul Executiv sunt nominalizarea Alinei Gorghiu la Justiţie, a fostului ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu la Apărare, a lui Florin Roman la Economie, a fostului ministru al Fondurilor Europene Marcel Boloş la Transporturi, a lui Mircea Fechet la Agricultură şi a lui Robert Sighiartău la Ministerul Cercetării, în timp ce Nelu Tătaru ar urma să revină la Sănătate. Faţă de portofoliile deja deţinute - Dezvoltare, Mediu şi Sport - UDMR ar urma să mai deţină şi Ministerul Proiectelor Europene şi un post de vicepremier, care va reveni lui Kelemen Hunor.
LISTA GUVERNULUI
Premier: Nicolae Ciucă
Vicepremier: Kelemen Hunor
Ministerul de Externe: Bogdan Aurescu
Ministerul Energiei: Virgil Popescu
Ministerul Economiei: Florin Roman
Ministerul Sănătăţii: Nelu Tătaru
Ministerul Justiţiei: Alina Gorghiu
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării: Robert Sighiartău
Ministerul Apărării Naţionale: Cătălin Predoiu
Ministerul Muncii: Raluca Turcan
Ministerul Educaţiei: Sorin Cîmpeanu
Ministerul de Interne: Lucian Bode
Ministerul de Finanţe: Dan Vîlceanu
Ministerul Culturii: Bogdan Gheorghiu
Ministerul Agriculturii: Mircea Fechet
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Hegedüs Csilla
Ministerul Transporturilor: Marcel Boloş
Ministerul Dezvoltări: Cseke Attila
Ministerul Mediului: Tanczos Barna
Ministerul Tineretului si Sportului: Eduard Novak.
Ce spun liderii PNL şi UDMR şi premierul desemnat despre şansele Guvernului
- Nicolae Ciucă: La cum arată situaţia şi cifrele, matematic, Guvernul nu are şanse să treacă
„Sigur, la cum arată situaţia şi cifrele, matematic, Guvernul nu are şanse să treacă. Pe parcursul negocierilor s-a constatat multă inflexibilitate în negociere şi am constatat că nu se va putea ajunge la un acord politic care să dea o majoritate în Parlament”, a spus Nicolae Ciucă.
El a adăugat că, „ţinând cont de situaţia de astăzi, una complicată”, a hotărât să meargă cu Guvernul şi programul de guvernare în Parlament, pentru că există timp de reflexie până miercuri şi se pot gândi la ce pot spune electoratului.
„Nu am o experienţă politică, dar neajungându-se la un acord politic, prin votarea acestui guvern, se poate câştiga timp”, a argumentat Ciucă.
- Florin Cîţu: Vă aduc aminte momentul în care a picat Guvernul Dăncilă şi nimeni nu spunea că se poate şi s-a întâmplat
„Aşa cum am vorbit cu domnul Hunor de mai multe ori, acest guvern va trece, va avea susţinere pentru că avem un program de guvernare cu soluţii pentru această perioadă prin care trece România, vine cu soluţii”, a spus Florin Cîţu, precizând că, astăzi, când ne uităm, într-adevăr nu există numărul necesar de voturi.
Preşedintele PNL a fost întrebat cum vor reuşiliberalii să strângă voturile necesare pentru învestirea Guvernului.
„Strategia este să discutăm cu fiecare parlamentar în parte pentru a obţine voturile necesare. Ştiţi bine că pentru a da jos Guvernul Dăncilă aceasta a fost strategia. Aşadar vom discuta cu fiecare parlamentar în parte. Mesajul meu pentru ei este că trebuie să discutăm cu fiecare parlamentar, în parte, pentru a avea susţinere pentru acest Guvern. Vă aduc aminte momentul în care a picat Guvernul Dăncilă şi nimeni nu spunea că se poate şi s-a întâmplat”, a afirmat Cîţu.
- Kelemen Hunor: Ne asumăm guvernarea. Cerem de la colegii noştri de la PNL şi USR să termine cu acuzaţiile, cu jignirile, pentru că nu aceasta este direcţia bună
„Vineri am avut mai multe şedinţe in structurile interne ale Uniunii. Mai întâi cu preşedinţii organizaţiilor judeţene ai UDMR, iar apoi în şedinţa online a Consiliului Reprezentanţilor Unionali am luat decizia să continuăm munca împreună cu PNL într-un guvern minoritar. Suntem conştienţi de faptul că astăzi încă nu există majoritate pentru învestirea guvernului în Parlament, dar considerăm că este important să fim consecvenţi. Noi nu ne schimbăm opinia despre susţinerea guvernului la fiecare jumătate de oră. Cerem de la colegii noştri de la PNL şi USR să termine cu acuzaţiile, cu jignirile, pentru că nu aceasta este direcţia bună! Ţara nu va deveni astfel mai bună, doar rupturile vor deveni mai adânci în societate. Nu mai este timp de pierdut, trebuie să stăm la masa negocierilor, şi trebuie să deschidem o perspectivă mai lungă, mai largă. Avem valul patru al pandemiei, bugetul pentru anul viitor, proiectele asumate din PNRR care trebuie pregătite, rezolvate!”, a scris Kelemen Hunor, vineri pe Facebook.
„Deci ne asumăm guvernarea: avem realizări, de care suntem mândri, deoarece deservesc întreaga societate, dar avem şi alte proiecte”, a conchis el.
Ce spun liderii USR şi PSD
- Marcel Ciolacu: Cu certitudine, PSD nu va vota un guvern minoritar
„Când ai de-a face cu patru crize, şi economică, şi sanitară, şi socială şi politică, nu poţi trece prin aceste crize cu un guvern minoritar. Îţi trebuie un guvern stabil, cu o majoritate în Parlament”, a afirmat Ciolacu
„România nu are nevoie în acest moment de un guvern minoritar”, a mai spus liderul PSD, el explicând că reprezintă o ”ruptură între Guvern şi Parlament”.
„Cu certitudine, PSD nu va vota un guvern minoritar”, a avertizat liderul PSD.
Preşedintele PSD a mai declarat că nu este târziu nici pentru un guvern tehnocrat.
- Ionuţ Moşteanu: USR nu va vota acest guvern, ne dorim refacerea coaliţiei. Nu va fi votat nici de toţi parlamentarii PNL. Dacă va trece, va fi cu voturile PSD, şi vom avea o guvernare PNL-UDMR-PSD
„USR a luat act de decizia PNL de a veni cu un guvern minoritar în Parlament. USR nu va vota acest Guvern minoritar, aşa cum am spus în nenumărate rânduri. USR doreşte refacerea coaliţiei PNL-USR-UDMR”, a spus Moşteanu.
El a arătat că, prin această decizie a PNL, criza se va prelungi.
„Dacă acest guvern va trece, va trece prin voturile PSD şi vom avea un guvern PNL-UDMR-PSD”, a precizat Moşteanu, arătând că acest guvern nu va fi votat nici măcar de toţi parlamentarii PNL, după demisiile din grupurile parlamentare a apropiaţilor lui Ludovic Orban.
Sursă foto: PlayTech