dobroge.tv

Live

Obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă, respinsă de Senat. Legea merge la Camera Deputaților

Obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă, respinsă de Senat. Legea merge la Camera Deputaților
27 octombrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Proiectul de lege care prevede introducerea certificatului verde COVID pentru personalul medical, dar și în cazul instituțiilor publice, inclusiv Parlamentul, și în clădirile de birouri a fost respinsă de Senat la un singur vot. Mai exact pentru adoptare, fiind lege organică, era nevoie de 68 de voturi pentru, iar în favoarea proiectului s-au pronunțat doar 67 de senatori. Proiectul de lege merge la Camera Deputaților care e decizională, scrie HotNews.

Doi senatori PNL s-au abținut, este vorba de George Scarlat și Alexandru Nazare.

Dezbaterile din Senat au fost la fel de tensionate precum cele din comisiile juridică și de sănătate de cu o zi înainte. PSD și AUR au reclamat că proiectul a fost introdus ilegal în plen, susținând că au existat vicii de procedură. După ce solicitarea AUR de retrimitere la Comisie a fost respinsă, fiecare grup parlamentar și-a prezentat punctul de vedere.

PSD a anunțat că va vota împotrivă, Adrian Streinu Cercel susținând că este de acord că trebuie luate măsuri, dar nu este normal ca testarea să se facă pe banii angajaților, iar persoanelor trecute prin boală, dar neînregistrate în sistem să nu li se recunoască acest lucru.

Reglementările de azi sunt expresia unui stalinism feroce. Încercăm să ne întoarcem în dictatură? Cum să normalizăm aberația? Toată această lege de la un cap la altul este abominabilă”, a spus Claudiu Târziu de la AUR, susținând că avem de-a face cu un experiment și se încearcă introducerea obligativității vaccinării.

El a fost combătut de PNL, USR și UDMR.

Un moment tensionat a fost și când la tribună a venit Diana Șoșoacă, acuzând puterea că a „întors România în epoca hitleristă”. Președintele de ședință, Anca Dragu, i-a tăiat microfonul. Diana Șoșoacă a continuat cu vociferările însă pe toată durata ședinței.

Vom continua la Camera Deputaţilor, este un proiect important care trebuie aprobat, care ajută România să depăşească acest moment şi voi avea grijă ca la Camera Deputaţilor parlamentarii PNL să fie prezenţi, să voteze toţi”, a declarat, miercuri, Florin Cîţu.

Întrebat dacă vor exista sancţiuni pentru parlamentari liberali care nu au votat la Senat, Cîţu a afirmat: „Staţi să văd întâi ce s-a întâmplat”.

Mai mulţi senatori PNL nu au fost prezenţi la votul propujnerii legislative şi nici nu au răspuns la apelul telefonic pentru vot. Este voba de Ovidiu Florean, Nelutu Cristina si Ion Iordache în timp ce Alexandru Nazare a votat abţinere.


Sursă foto: B365.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233