CONSTANȚA. Protest al Sindicatului Sanitas faţă de situaţia de la DGASPC unde nu sunt fonduri pentru plata salariilor: „Muncim pe datorie şi Guvernul ştie”
Sindicatul Sanitas a organizat, luni, un protest în faţa Prefecturii Constanţa faţă de situaţia de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa unde nu sunt fonduri pentru plata salariilor până la sfârşitul anului. Sanitas solicită Guvernului să aloce de urgenţă resurse financiare pentru acest lucru.
Sindicatul Sanitas Constanţa a pichetat, luni, sediul Prefecturii pentru a prezenta reprezentanţilor Guvernului în teritoriu situaţia critică de la DGASPC Constanţa generată de lipsa fondurilor necesare plăţii salariilor pe ultimele două luni.
„DGASPC Constanţa a fost penalizată în acest an, cu 25% din sumele acordate de Ministerul Muncii pe standarde de cost la adulţi, deoarece nu a finalizat, până la sfârşitul anului 2020, construcţia locuinţelor protejate. Având în vedere că reorganizarea centrelor rezidenţiale cu capacitate mai mare de 50 de locuri se află într-o fază avansată de implementare, penalizarea DGASPC Constanţa, în opinia noastră, a fost făcută în mod nejustificat, deoarece unitatea şi-a demonstrat buna intenţie prin demararea lucrărilor dar pandemia de SARS COV 2 a generat complicaţii şi întârzieri majore. În realitate, cei penalizaţi sunt beneficiarii şi cei 1700 de salariaţi, această măsură se răsfrânge asupra calităţii vieţii asigurate beneficiarilor, deoarece DGASPC Constanţa este în imposibilitate de a asigura plata cheltuielilor urgente, iar salariaţii rămân fără nicio sursă de venit, în plin val patru al pandemiei şi al exploziei preţurilor”, a transmis Sindicatul Sanitas Constanţa.
La acţiunea de protest au participat membrii de sindicat din DGASPC Constanţa.
Sanitas Constanţa solicită alocarea resurselor financiare pentru plata salariilor.
„În acest context, solicităm intervenţia Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa la Guvernul Romaniei pentru alocarea de urgenţă a resurselor financiare necesare pentru plata salariilor şi a celorlalte cheltuieli urgente de funcţionare până la finele anului 2021.
Îi asigurăm pe salariaţii din asistenţă socială că soluţionarea revendicărilor SANITAS este prioritară pentru noi, sens în care vom continua toate protestele anunţate pentru perioada imediat următoare”, a mai precizat Sanitas Constanţa.
Protestatarii au avut pancarte pe care scria: „Recompensă pentru izolare, zero lei salarizare”, „Muncim pe datorie şi Guvernul ştie”, „Fie pâine cât de rea trebuie să ai bani de ea”.
Sursă foto: Dobrogea TV