dobroge.tv

Live

CORONAVIRUS ROMÂNIA, 25 octombrie. Peste 9.000 de cazuri noi, au fost raportate 301 decese

CORONAVIRUS ROMÂNIA, 25 octombrie. Peste 9.000 de cazuri noi, au fost raportate 301 decese
25 octombrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Grupul de Comunicare Strategică anunţă luni că, potrivit datelor existente la ora 10.00, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 9.000 de cazuri noi de COVID-19 şi au fost raportate 301 decese, din care două din perioada anterioară.

”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 25 octombrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 9.187 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 301 decese dintre care 2 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”,transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Până astăzi, 25 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.571.115 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 7.275 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.331.225 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.187 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 152 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În Bucureşti sunt 1923 de cazuri noi de COVID-19, Ilfov - 548, Argeş - 493, Prahova - 465, Constanţa - 442.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este 16 95 în Ilfov, unde are cea mai mare valoare, şi 16,24 în Capitală.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 724 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 44.980 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 24.10.2021 (10:00) – 25.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 301 decese (151 bărbaţi şi 150 femei), din care 2 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 301 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 18 la categoria de vârstă 40-49 ani, 20 la categoria de vârstă 50-59 ani, 90 la categoria de vârstă 60-69 ani, 94 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 76 la categoria de vârstă peste 80 ani.

283 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 4 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 14 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Bacău şi Ialomiţa, în luna octombrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 299 de decese.

Din totalul de 301 pacienţi decedaţi, 272 erau nevaccinaţi şi 29 vaccinaţi. Cei 29 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani şi peste 80 de ani. 28 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.962. Dintre acestea, 1.855 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienţilor internaţi, 515 sunt minori, 474 fiind internaţi în secţii şi 41 la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.171.955 teste RT-PCR şi 4.195.670 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.604 teste RT-PCR (8.173 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.431 la cerere) şi 19.694 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 149.696 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 19.634 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 57.972 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 91 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6.325 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 24 octombrie, 3.669 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 747.000 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.765 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.548 în Italia, 16.946 în Spania, 199 în Marea Britanie, 130 în Franţa, 3.124 în Germania, 95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 145 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 25 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 6 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Polonia, Kuweit şi Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 195 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria şi unul în Nigeria, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233