NAȚIONAL. Un bărbat a ajuns la Urgențe după ce și-a băgat un vibrator în fund: a vibrat pe tot parcursul consultației
Un bărbat în vârstă de 44 de ani s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Judeţean cu o problemă cum mai rar le este dat medicilor să vadă. Acesta avea un vibrator blocat în anus. Mai mult decât atât, dispozitivul era pornit când pacientul s-a prezentat la Urgență.
„Pacientul a ajuns în serviciul UPU cu un corp străin metalic intrarectal. Era o jucărie erotică”, a spus un infirmier din cadrul spitalului.
Potrivit Monitorul de Botoșani, bărbatul le-a spus cadrelor medicale că, accidental, îşi introdusese un vibrator în partea dorsală şi jucăria ar fi intrat mai mult decât trebuia, motiv pentru care nu o mai poate scoate. Mai mult, ca lucrurile să fie şi mai jenante pentru acesta, vibratorul încă era în funcţiune, aşa cum a rămas pe toată perioada consultaţiilor. Pacientul a fost preluat imediat de cadrele medicale.
Bărbatul a refuzat internarea
Pacientul a fost examnitat de un chirurg care a decis efectuarea unei radiografii pulmonare şi a unei echografii la nivelul abdomenului, pentru a vedea exact, în timp real, cât de adânc era intrat obiectul, meționează sursa citată.
„S-a încercat scoaterea obiectului pe aceeaşi cale, existând riscul de a intra şi mai mult şi a produce leziuni la nivelul intestinului sau cavităţii abdominale. Fiind vorba de o zonă puternic vascularizată, era şi pericolul unei hemoragii masive. Dispozitivul era blocat în zona rectului, dar din fericire a fost scos pe aceeaşi cale de intrare”, a precizat un medic chirurg din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” pentru sursa citată.
Ulterior, bărbatul a mai stat o perioadă la Urgenţe, pentru a fi supravegheat iar apoi a solicitat să plece, fără a dori să stea internat pentru observaţii.
Sursă foto: Monitorul de Botoșani