dobroge.tv

Live

Primii pași pentru reabilitarea Spitalului de Boli Infecțioase au fost făcuți. Conducerea plănuiește redeschiderea treptată a unității medicale

21 octombrie 2021
Publicitate

S-au făcut primii pași pentru reabilitarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța. O parte dintre documentele necesare pentru începerea lucrărilor au fost deja depuse de către conducerea unității medicale. Unele secții sunt funcționale și nu au nevoie de prea multe investiții însă, chiar și așa, acestea vor fi igienizate. Cea mai afectată este cea de la Terapie Intensivă și este posibil ca ea să fie ultima deschisă. Între timp, medicii, asistentele și infirmierele vor continua să lucreze în unitățile în care au fost detașați. Aceștia speră să revină cât mai repede la Spitalul de Boli Infecțioase în condiții de siguranță.

Conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase a depus actele necesare pentru a face posibilă deschiderea unității medicale și pentru a-i putea primi pe medici și pacienți în condiții de siguranță.

A început reabilitarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța după aproximativ trei săptămâni de la izbucnirea incendiului la Secția de Terapie Intensivă. Conducerea unității sanitare a depus documentația necesară pentru ca lucrările să înceapă cu pași repezi

Primii pași făcuți pentru reabilitarea clădirii au fost contactarea celor doi experți desemnați de Inspectoratul pentru Siguranța în Construcții. Vor fi trimise toate documentele și în cel mai scurt timp așteptăm raportul acestuia. Planul nostru este să redeschidem spitalul treptat”, a declarat dr. Claudia Cambrea, manager interimar al Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.

Chiar dacă procesul de reabilitare este unul de durată, cadrele medicale au solicitat autorităților sprijin în cel mai scurt timp pentru a putea deschide, măcar parțial, Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Avizele pentru protecția la incendii și verificarea instalației electrice au reprezentat o prioritate.

Prima care va beneficia de reabilitare este secția de boli infecțioase pentru adulți de la parterul clădirii. Incendiul a afectat în mare măsură pereții și tavanul care vor fi reconstruite și igienizate pentru ca pacienții și medicii să se poată întoarce în siguranță.

Posibil ca acest compartiment de Terapie Intensivă, care a fost cel mai afectat, să fie printre ultimele care vor fi redeschise”, a mai declarat dr. Claudia Cambrea, manager interimar al Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.

De îndată ce vor fi reabilitate o parte dintre saloane, cadrele medicale se vor putea întoarce la muncă. Deși nu se cunoaște data la care se vor finaliza lucrările, constănțenii spun că acestea ar trebui urgentate. Mai mult, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase este singura unitate sanitară din județ în care se află oxigen în fiecare cameră.

E necesar. Noi avem spitale puține în Constanța”, spune o constănțeancă.

Ar fi trebuit mai de mult. Asta cu toții știm. Nu în ultimul moment. Nu putem face nimic în situația aceasta”, spune o altă constănțeancă.

Să facă tot ce trebuie să poată să trateze oamenii, să fie sănătoși și să nu mai ajungem pe aici”, spune o altă constănțeancă.

Autoritățile promit constănțenilor un spital reabilitat și modernizat. Până atunci, personalul medical din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase va continua să lucreze în unitățile sanitare unde a fost detașat.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233