Continuă lucrările în Constanța: se reabilitează prelungirea străzii Mimozelor
Se lucrează în continuare în municipiul Constanța. Echipele de muncitori au intervenit pe o nouă arteră de circulație. Aceștia au turnat asfaltul pe prelungirea străzii Mimozelor. De asemenea, a fost amenajată și o nouă parcare, iar ulterior se vor trasa și liniile de delimitare.
Echipele municipalității au intervenit pe o nouă arteră de circulație, iar traficul rutier a fost restricționat între orele 08.00-16.00. Se lucrează în continuare pe prelungirea străzii Mimozelor. În această dimineață, muncitorii au turnat primul strat de asfalt.
Unii constănțenii sunt însă încântați de lucrări și speră să se reabiliteze mai multe străzi din oraș.
„În sfârșit se lucrează și la noi. Mai rar să se lucreze, să facă străzile. De mirare”, spune o constănțeancă.
Sunt însă și constănțeni care nu sunt mulțumiți. Și nu precum că se lucrează, ci pentru că spun ei, acestea nu trebuiau să fie făcute treptat.
Constănțean: Trebuie făcut asfaltul de-a întregul. Să fie cu totul, nu așa bucăți-bucăți și sunt numai gropi și numai mizerii în oraș.
Reporter: Deci nu sunteți mulțumit?
Constănțean: Nu, sincer, nu.
În paralel se lucrează în mai multe zone ale orașului la modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale. De asemenea, vineri, pe aleea Lupeni traficul va fi restricționat în intervalul orar 8.00-16.00. Șoferii și pietonii sunt sfătuiți să respecte indicatoarele rutiere acolo unde acestea sunt amplasate.