Bărbatul care a provocat incendiul de la mănăstirea din Agigea a fost reținut
Poliţiştii constănţeni au stabilit că incendiul de la mănăstirea din Agigea, de miercuri după-amiază, a fost pus intenţionat de un bărbat de 67 de ani, care a dat foc în urma unor neînţelegeri cu stareţul mănăstirii. El a fost reţinut pentru 24 de ore pentru distrugere.
Poliţia Judeţeană Constanţa a anunţat că, miercuri, în jurul orei 16.10, poliţiştii Secţiei 1 Rurală au fost sesizaţi, prin apel 112, că la mănăstirea Izvorul Tămăduirii din localitatea Agigea a izbucnit un incendiu.
„La faţa locului s-au deplasat pompieri din cadrul ISU Dobrogea care au procedat la stingerea incendiului şi limitarea extinderii acestuia. Conform primelor cercetări, s-a stabilit că un bărbat, de 67 de ani, ar fi pus foc intenţionat la ultimul etaj al clădirii, într-un uscător, ca urmare a unor neînţelegeri cu stareţul mănăstirii privind cazarea într-una dintre chilii”, a transmis IPJ Constanţa.
În urma incendiului s-au înregistrat doar pagube materiale.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. El este cercetat pentru distrugere.
Mănăstirea Izvorul Tămăduirii aparţine Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi.