Securitatea Mării Negre în interesul național al SUA
„Marea Neagră este și va continua să fie un centru de greutate strategic extrem de important pentru securitatea europeană și euro-atlantică.” Afirmația îi aparține ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă. Acesta a mai spus că „întărire apărării” reprezintă una dintre soluții pentru a contracara agresivitatea Federației Ruse. Secretarul american al Apărării a susținut și el că „securitatea și stabilitatea din regiunea Mării Negre sunt în interesul național al Statelor Unite”.
„Marea Neagră este și va continua să fie un centru de greutate strategic extrem de important pentru securitatea europeană și euro-atlantică. Am evaluat modalitățile de consolidare a cooperării la Marea Neagră, pornind în mod natural de la evoluțiile din mediul regional, cu accent pe situația de securitate, dezvoltările din țările partenere din regiunea Mării Negre, întărirea posturii de descurajare și de apărare, inclusiv prin consolidarea prezenței forțelor armate americane pe teritoriul României, precum și dezvoltarea capabilităților proprii relevante și interoperabile, reprezintă soluții pentru a contracara acerbitatea Federației Ruse.”, a declarat Nicolae-Ionel Ciucă, ministrul Apărării naționale.
„România este una dintre câteva țări membre NATO care găzduiesc un număr semnificativ de militari români, americani prin rotație. Acest an marchează a 10-a aniversare a semnării declarației comune a parteneriatului strategic și a acordului privind apărarea împotriva rachetelor balistice. România a făcut progrese semnificative în domeniul apărării. A înlocuit echipamente militare învechite și și-a concentrat eforturile NATO. Statele Unite vor continua să furnizeze asistență pentru întărirea capacităților maritime ale României, Bulgariei, Ucrainei și Georgiei”, a declarat Lloyd J. Austin III, secretarul american al Apărării.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Activități preventive pentru sărbători în siguranță
.jpg)
Autoritățile constănțene colaborează pentru introducerea Trenului Metropolitan
_1024x768.jpg)
CONSTANȚA. Sprijin pentru persoanele vulnerabile
Aditivii „îndulcesc” cozonacul: peste 20 de sortimente cu rețete îndoielnice în magazinele mari
Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale
Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

