Miniştrii propuşi de Cioloş pentru Cultură, Sport şi Apărare au primit aviz negativ
Primii miniştri propuşi la portofoliile Tineretului şi Sportului şi cel al Culturii, Tudor Pop şi Iulia Popovici, au primit avize negative marţi, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, scrie news.ro.
PSD, UDMR şi AUR au votat contra propunerilor, în timp ce PNL s-a abţinut la vot, aşa cum a decis conducerea formaţiunii.
Iulia Popovici, care a fost propusă pentru portofoliul Culturii a primit aviz negativ în comisiile comune de cultură din Cameră şi Senat, cu 4 voturi pentru, 9 împotrivă şi 7 abţineri.
Tudor Pop, propus la ministrul Tineretului şi Sportului, a obţinut 9 voturi pentru, 12 împotrivă şi 4 abţineri
Totodată şi deputatul Nicu Fălcoi, propus de USR pentru portofoliul Apărării, a primit aviz negativ, marţi, în comisiile de Apărare din Parlament, cu 8 voturi pentru, 15 împotrivă, 13 abţineri.
El i-a răspuns, marţi, în cadrul audierii, preşedintelui PNL Florin Cîţu care afirmase că USR nu mai susţine, prin programul de guvernare, alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, menţionând că este vorba despre o ”cutumă” care nu trebuie neapărat precizată în document.
Seria audierilor va fi încheiată de Ioana Mihăilă, propusă la Sănătate, timpul alocat fiind de 2 ore.
Sursă foto: adevarul.ro